vineri, 31 martie 2017

Motivele reintalnirii sufletelor



Acestea pot fi grupate in patru mari categorii:

    1.Plata unor datorii – in vechile lor intalniri, pe parcursul lor, sufletele au acumulat datorii unele fata de altele. In univers, nimic nu ramane neplatit, totul tinde spre un echilibru, şi de aceea, sufletele care au „restante” isi reprogrameaza intalnirea pentru a se putea achita de ele. In aceasta situatie, unul are de platit o datorie, iar celalalt trebuie sa o primeasca. Aparent, cel de-al doilea ar fi in avantaj, dar nu e totdeauna asa. Un exemplu este acela in care, intr-un cuplu, unul se sacrifica, isi ofera toate dragostea, il sustine pe celalalt, dar acesta nu are nevoie, nu isi doreste asta si isi face partenerul sa sufere. Nu renunta la el(pentru ca, in subconstient, se simte legat de el), dar il raneste si ii face foarte dificila sau chiar imposibila platirea datoriei, incarcandu-se si el cu karma negativa.

    2.Invatarea unei lectii – fiecare suflet a ramas „repetent” la una sau mai multe lectii de viata; uneori, chiar de mai multe ori la rand, la aceeasi lectie (asa cum este cazul celor care au Saturn retrograd in astrograma lor natala). La momentul reincarnarii, sufletul isi propune sa rezolve aceasta chestiune, dar pentru asta trebuie sa treaca prin probele potrivite pentru a fi fortat sa faca asta. De aceea, trebuie sa-si caute acele suflete care il pot ajuta, prin propriul lor program de viata, sa treaca prin probele respective. In aceste reintalniri, unul este profesorul, celalalt elevul, dar sarcina poate sa nu fie usoara pentru nici unul din ei. Profesorul poate fi de tipul planetei Jupiter si prin blandete poate preda lectia, manifestand bunavointa, dar fermitate, fata de greselile elevului. Dar se poate ca profesorul sa se apropie de tipul lui Saturn, manifestandu-se foarte critic, cu severitate la orice abatere a elevului.

    3.A continua ceva care s-a intrerupt, care nu s-a consumat – Cercul trebuie sa se inchida, in orice contact intre suflete. Daca doua suflete s-au iubit foarte mult, dar nu au putut sa-si exprime iubirea, din cauze diferite (ratiuni sociale, familiale, obligatii morale sau chiar prin moartea unuia dintre ei), ele se vor reintalni pentru a continua ceea ce a ramas neterminat. De obicei, in aceasta situatie, unul din suflete sau chiar amandoua cad prada geloziei si posesivitatii, deoarece exista adanc incastrata in subconstientul lor, teama ca s-ar putea pierde din nou, unul de celalalt. Cel care a fost „parasit” in alta viata, poate fi tot timpul nelinistit ca situatia se poate repeta si in aceasta viata, desi partenerul actual nu-i ofera nici un motiv pentru aceasta temere. Aceste situatii se pot petrece nu numai in cadrul unor relatii romantice, ci si in cadrul celor intre parinte si copilul sau. Am intalnit astfel o mama extrem de posesiva fata de fiul ei, care prin atitudinea ei sufocanta a produs un mare rau acestuia, nelasand-l sa se dezvolte ca un barbat normal, deoarece intr-o viata anterioara, acesta fusese iubitul cu care nu a putut avea o relatie.

    4.A ajuta, in mod dezinteresat, la evolutia altui suflet – Motivatia acestui tip de intalnire este iubirea fara margini a unui suflet pentru altul. Desi poate legea karmei nu il obliga la aceasta reintalnire si posibil nici la o noua reincarnare, sufletul mai evoluat spiritual se reincarneaza pentru a ajuta la evolutia celui mai putin evoluat. Uneori, aceasta reintalnire ia forme extrem de dureroase: poate fi copilul care se naste cu un handicap si care isi ajuta astfel un parinte sa evolueze prin suferinta; poate sa fie iubitul pierdut prin despartire sau chiar prin moarte, dar care ne-a modelat sufletul si mintea; poate sa fie omul care salveaza o viata, adesea pierzand-o pe a sa si datorita caruia cel salvat isi schimba cursul vietii.

    Reintalnirile karmice pot fi pozitive sau negative, in functie de cum le simtim, dar absolut TOATE sunt necesare evolutiei noastre.

Sursa https://lupulalb.wordpress.com

Darul vietilor anterioare


Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce este dincolo de mormânt - în cazul în care este ceva. Este moartea sfârşitul existenţei sau intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Unii spun că sufletul se reîncarnează de mai multe ori în trupuri diferite şi aproximativ 25% dintre americani cred acest lucru. De ce sunt aşa de mulţi oameni atraşi de reîncarnare?

Reîncarnarea şi karma

Reîncarnarea oferă speranţă multor oameni. Dacă nu facem ce trebuie în această viaţă,mai avem o şansă într-o viaţă ulterioară. Totuşi, chiar şi cei care cred în reîncarnare admit faptul că marea majoritate a oamenilor nu îşi aminteşte de viaţa anterioară. Atunci cum putem învăţa din greşelile trecute dacă nu ni le putem aminti? Se pare că facem aceleaşi greşeli din nou şi din nou. Ţinând seama de rata greşelilor morale din istoria omenirii,avem oare vreun motiv să sperăm că, într-o viaţă viitoare, vom face lucrurile aşa cumtrebuie?

De asemenea, reîncarnarea pretinde că asigură dreptatea. Conform legii karma (o lege impersonală şi inflexibilă a universului), în fiecare viaţă primim ceea ce merităm. Faptele nostre bune atrag după ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag după ele rezultaterele de la o viaţă la alta. 

Conform legii karma, nicio suferinţă nu este nedreaptă, pentru că niciun om nu este nevinovat. Orice suferinţă este bine meritată pe baza unei karme rele.Copilaşul născut fără picioare merită acest lucru, la fel şi femeia care a fost violată.Fiecare ne purtăm karma de la o viaţă la alta. Nu există har, iertare sau milă. Nu numai că acest lucru nu este o veste bună pentru cei împovăraţi cu o conştiinţă încărcată, dar karma intră în conflict şi cu simţul nostru moral, care ne spune că anumite suferinţe nu sunt meritate, că trebuie să ne fie milă de cei suferinzi şi că trebuie să facem ceva pentru aalina durerea.

Omul pe Pamant se compune din trup, suflet si spirit. Trupul se supune legilor ereditatii, nasterea si moartea il guverneaza. Sufletul se supune legilor karmei sau destinului, pe care insusi omul singur si l-a creat. Spiritul se supune legilor reincarnarii, a vietilor pamantesti repetate. Dumnezeu, Creatorul, in marinimia lui, a acordat omului mai multe vieti pentru a invata diferite lectii, considerand ca o singura existenta ar fi prea putin. Intr-una invatam sa reusim in viata, sa ne exprimam personalitatea; in alta invatam sa fim parinti, uneori suportand consecintele altor vieti in care am refuzat asta sau nu am fost responsabili fata de parintii sau copiii nostri; intr-o alta viata invatam sa iubim, ce inseamna sacrificiul pentru persoana draga şi uneori primim foarte putin in schimb, etc.


    Reintalnirile karmice sunt destul de frecvente: membrii de familie apropiati (parinti, parteneri de viata, frati/surori, copii), iubitul cel mai drag, prietena cea mai buna, profesorul care ne-a ghidat alegerea carierei sunt adesea suflete cu care ne-am mai intalnit si in alte vieti.

Ingeri pentru relatia ta



In ultima vreme primesc emailuri legate de relatiile de iubire, familie, sot, sotie, in general despre viata in cuplu. Pentru acestia sunt rugaciunile de mai jos pentru a remedia situatia dificila, certurile, stagnarea relatiei, etc.

Rugaciune catre ingerii pacii

"Dragi ingeri ai pacii, va rog sa veniti in viata mea pentru a ma ajuta cu relatia mea de iubire, comunicarea dintre noi si rezolvati problemele noastre. 
Binecuvantati aceasta iubire cu pace si armonie !
Va multumesc !

Rugaciunea arhanghelului Gabriel

"Iubit arhanghel Gabriel, tu care ai fost mesagerul vestilor bune, te rog ajuta-ma cu familia mea. Doresc ca sotul (sotia) se spune prenumele .......sa revina la vechile sentimente pe care le nutrea pentru mine la inceputul relatiei. Schimba situatia noastra de acum, sa fie mai multa iubire si armonie intre noi. Multumesc pentru tot ce imi oferi pentru imbunatatirea situatiei mele.

Rugaciunea arhanghelului Chamuel 

"Drag arhanghel al iubirii, tu care intelegi ce inseamna sa iubesti pe cineva, te rog sa ma ajuti cu relatia mea. 
Imi doresc ca iubitul(iubita) mea............... sa ma inteleaga mai mult si iubirea noastra sa reziste de-a lungul timpului.Iti multumesc.



miercuri, 29 martie 2017

Ce inseamna cand incepe cearta dupa o vizita ?


Multi dintre noi se bucura cand cineva ne viziteaza, nu ? Insa, se intampla de multe ori dupa plecarea persoanei sa inceapa brusc certuri, o energie negativa apasatoare care strica toata atmosfera din casa. Aflati ca ati fost vizitat de un vampir energetic, care se hraneste tocmai cu energia din casa si lasa in urma ramasitele lui, adica tot ce poate fi mai rau. Daca persoana care v-a vizitat este pesimista din fire, se crede o victima a sortii sau va invidiaza pentru ceea ce aveti in viata, sa fiti siguri ca demonul vrajbei si a certurilor tocmai a ramas agatat de voi prin persoana care transmite toate aceste energii negative.



Cum se rezolva ? 
1. Intai tamaiati toata casa sau folositi betigase parfumate daca aveti.
2.Chemati pe arhanghelul Mihail in felul urmator " Arhanghel Mihail, te rog taie toate corzile negative care ma leaga inca de persoana care a venit in vizita. Curata impreuna cu ingerul meu pazitor toata casa si binecuvanteaza familia mea prin lumina albastra care te reprezinta. Da-mi mie scutul protector pentru a ma apara in viitor impotriva vampirilor energetici, persoanelor negative care imi calca pragul. Iti multumesc impreuna cu familia mea."
3. Daca nu doriti sa mai pastrati legatura cu anumite persoane, o puteti face prin chemarea celor 3 arhangheli Mihail, Rafael si Metatron. Rugati-va in felul urmator " Chem in acest moment arhanghelii Mihail, Rafael si Metatron pentru a tine la distanta persoanele nedorite din viata mea. Cer protectie divina din partea voastra. Va multumesc ca imi ascultati ruga."

Cele 2 rugaciuni sunt creatie proprie, va rog sa respectati munca mea si a arhanghelilor.



Cum iubeste un Scorpion ?


Pe oricine si pe nimeni! Pe oricine iti respecta lumea ta ascunsa si nevoia de mister si lucruri doar de tine stiute, pe nimeni care nu respecta conditiile pe care le pui tu si pe care le poti schimba in orice moment fara a da nici o explicatie. Tu esti mai intai de toate printre cei mai pretentiosi si exigenti nativi. Tu vrei alaturi de tine un om constient de sine, de mintea, de trupul de sufletul lui, nu ai nevoie de o papusa de carpa, ci de un om puternic, bine ancorat in realitate. Vei cauta mult si nu vei face primul pas pana nu vei simti cu toate simturile ca ai gasit persoana aceea. Cel de-al saselea simt va fi cel mai bun aliat al tau in acesta cautare care pana la urma este o cautare de sine. Vei dori sa ti se stie si respecte dorintele, vei avea nevoie de o fiinta care sa vrea sa isi exploreze limitele asa cum o faci si tu. Vei cauta pe cel sau cea care sa isi doreasca sa exploreze iubirea sub toate aspectele sale nebunesti si cuminti deopotriva si care sa nu se sperie de stridentele pe care uneori le imbraca pretentiile tale, de la felul in care te imbraci, mananci, iti organizezi spatiul de viata, pana la felul cum alegi sa iubesti, de fiecare data altfel ca si cum ar fi ultima data. Ai nevoie de o pasare Phoenix ca si tine care sa renasca in fiecare zi din propria cenusa si care sa tinteasca cerurile nevazute alaturi de tine, dar care in acelasi timp sa iti ofere stabilitate.



CEI NASCUTI IN ZILELE DE 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – – TIPOLOGIA A1 – CURGERE SI APA

Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai calda si mai frumoasa asupra iubirii. Pentru ei insisi, intregul lor destin se rezuma la “a iubi”, iar daca nu reusesc acest lucru se simt nefericiti, neimpliniti, traind cu sentimentul ca nu si-au atins menirea in viata. Se indragostesc de multe ori in viata, cu prea multa usurinta am putea spune, de fiecare data ca si cand ar fi prima si ultima oara, insa dezvolta relatii sentimentale de o natura neobisnuita, adesea furtunoase si intense. Au o natura prietenoasa si adora sa traiasca in mijlocul celorlalti, inconjurati de viata, de tumult, de agitatie si de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viata, agili, se strecoara prin stanci si oameni si in ciuda obstacolelor reusesc cumva sa iasa la suprafata. Chiar daca nu realizeaza, au capacitatea de a-i modela pe ceilalti, contribuind la evolutia lor interioara. Sunt insa si schimbatori, iar uneori, in ciuda unor calitati remarcabile, prea umili, modesti si sensibili la gesturile si cuvintele celor din jur.

marți, 21 martie 2017

Lectiile vietii



Pe cand lucram pentru d-na Nina Petre, cunoscut parapsiholog care a aparut in emisiunea "Clarvazatorii" ,am avut 2 cazuri.Am schimbat numele persoanelor pentru a le proteja identitatea.Restul este realitate.

1.Cazul Alina


Imi scrie intr-o zi Alina si imi cere ajutorul privind mai multe probleme, atacuri energetice, cosmaruri si un secret. De cand eram colaboratoare, am raspuns la absolut toate persoanele care imi scriau. Corespondenta noastra a durat aproape un an, timp in care am luptat sa o ridic de jos, sa o fac sa capete incredere in viata si sa o invat cum trebuie sa mearga mai departe. Dupa un an pauza, revine si imi spune ca ii merge foarte bine si e fericita. Ma bucur si imi zic ca, efortul meu nu a fost in zadar.
Lovitura care m-a trezit la realitate,avea sa vina. Ii scriu ca mi-am facut blog si vreau sa stie si ea, doar avea ce sa invete si o putea ajuta. Raspunsul a fost: "Ce imi pasa mie ?" Brusc, mi-am dat seama ca am gresit enorm, investind timp si munca intr-o persoana care era egoista si isi urmarea propriul interes. De atunci, sunt foarte precauta cu anumite persoane.

2.Cazul Iulia

Primesc un email din Italia, mai precis din Padova de la Iulia.Imi explica ca este singura si isi doreste sa se casatoreasca.Imi trimite o poza cu ea si un barbat italian cu care incepuse o relatie. Iulia era asistenta medicala la un spital din Padova si dorea sa se stabileasca definitiv acolo. Ii dau raspunsul asteptat privind casatoria ei, iar dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, imi motiveaza absenta ca este prea ocupata sa mai corespondeze cu mine. 

Mentionez ca ambele persoane au fost ajutate gratuit.Am invatat ceva de la d-na Nina, care nu raspundea nimanui gratuit, ca oamenii profita de anumite situatii mai ales, cand li se permite acest lucru. In Univers trebuie sa existe un circuit al energiilor, se face un schimb si daca nu respect acest lucru, sunt atentionata pana imi invat lectia.

vineri, 17 martie 2017

Rugaciune catre ingerul vindecarii


Iubit inger al vindecarii, te rog ajuta-ma sa gasesc modalitatea cea mai rapida de vindecare.

Indreapta-mi pasii catre plantele sau medicamentele potrivite pentru a scapa de suferinta bolii.

Cauta medicul care sa fie compatibil cu persoana mea, pentru a accepta mai usor tratamentul pentru vindecare.

Impreuna cu arhanghelul RAFAEL trimite energia ta vindecatoare si binecuvantati-mi viata.
Va multumesc. 


P.S. Aceasta rugaciune, nu va inlocui tratamentul si vizita la medicul curant care va ingrijeste. Nu uitati, ca acest inger lucreaza impreuna cu cei din domeniul medical si farmacologic.

Rugaciunea este creatie proprie si multumesc ingerilor pentru ca mi-au daruit inspiratie pentru a ajuta.

Melahel, ingerul vindecarii

Melahel este protectorul medicilor, vindecătorilor, farmacologilor si oamenilor de stiinta. El vă poate da cu usurinta capacitatea de vindecare. El te poate învăta foarte mult despre sanatate, cum ar fi proprietătile si virtutile plantelor medicinale. 
Vă poate învăta cum sa gasiti si sa folositi alimente sănătoase, cum să le cultivati. El stie cum "ego-ul" poate deveni o plantă medicinală si sa vindecati pe altii. Melahel este îngerul naturii si stiintelor naturii. 

În cazul în care vă rugati sa primiti protectia lui, veti sti cum să protejezi mediul si să respectati natura. Acest înger este cel care poate initia pe cineva în fortele naturii.

Melahel este cel care poate vindeca boala.Cere ajutor lui când tu sau cei dragi folositi medicamente fara a avea convingerea ca sunt bune. Rugati-vă la el atunci când întâlniti poluarea care distruge vegetatia si mediul înconjurător.Va ajuta sa va exprimati sentimentele cu usurinta. El luptă împotriva produselor alimentare artificiale si agriculturii plina de chimicale. Poate vindeca, de asemenea, o minte plină de gânduri distructive, poluante si nesănătoase.
Cei care s-au născut sub influenta lui Melahel, vor fi foarte atrasi de filosofia spiritualistă. Ei sunt ecologisti,iubesc mediul si sunt experti în vindecarea cu plante. Au o intuitie puternică să simtă problemele oamenilor. De asemenea, cred că Dumnezeu este prezent în natură.


Rugăciune pentru problemele de comportament ale copilului



Drag arhanghel Gabriel,

Te rog ajuta-ma sa imi inteleg copilul si sa am rabdare cu el.
Fa-l sa inteleaga ca il iubesc indiferent de comportamentului lui, fata de noi, parintii lui.
Daruieste-i liniste si inteligenta necesara drumului lui in viata.
Iti multumesc si binecuvanteaza familia noastra.

P.S. Aceasta rugaciune este creatia mea personala, dar puteti sa o adaptati nevoilor dvs.



Diferente intre vibratia inalta si cea joasa



Gusturile noastre se schimbă în urma studiului spiritual

Nu mai dorim substanţe care să ne modifice starea sufletească, nu ne mai place violenţa din programele media şi ceea ce ne atrage la prieteni şi la persoanele iubite se schimbă. Îngerii explică o
mare parte din aceste schimbări ca fiind rezultatul "schimbării frecvenţei" noastre. 


Ei spun că fiecare persoană are o anumită frecvenţă vibraţională pe care o percep, o văd, aşa cum vedem sistemul unei maşini pe osciloscop sau undele creierului unei persoane pe dispozitivul de monitorizare.

Îngerii spun că frecvenţa noastră se acordă cu gândurile şi emoţiile noastre. Cei care îşi fac griji, se frământă şi au obsesii au frecvenţe mai joase, în timp ce persoanele care meditează şi se roagă în mod regulat au frecvenţe mai înalte. Pe măsură ce frecvenţa noastră creşte, suntem atraşi de situaţii,de oameni, de mâncăruri şi de energii cu frecvenţe vibraţionale mai înalte. Asta înseamnă şi faptul că nu mai suntem atraşi de anumiţi prieteni şi de anumite evenimente care ne captivau altădată.

Vibraţiile care înconjoară problemele ego-ului, cum ar fi tirania, violenţa,mentalitatea că lipseşte ceva (credinţa că nu ajunge pentru ca lucrurile să meargă bine), mentalitatea de victimă (credinţa că altcineva ne controlează viaţa şi trebuie învinovăţit pentru nefericirea noastră),competitivitatea, lipsa de onestitate şi gelozia sunt extrem de joase. 

Vibraţiile înalte înconjoară înclinaţiile spirituale, cum ar fi meditaţi a, rugăciunea, devoţiunea, altruismul, voluntariatul, activităţile
de vindecare, de predare a cunoştinţelor, de împărtăşite a valorilor şi manifestările de iubire. .

Îngerii sugerează ca apoi evităm situaţiile cu vibraţii mai joase ca mijloc de înălţare a frecvenţelor noastre spirituale. Ei sunt deosebit de fermi în privinţa evitării reportajelor tipărite sau difuzate prin media, care promovează negativitatea.

Cum il chemi pe Rafael pentru vindecare


Pentru provocări ale trupului fizic, cum ar fi o boală sau o durere, nu există un vindecător mai bun în împărăţia îngerilor decât arhanghelul Rafael. Acest înger, al cărui nume înseamnă "Dumnezeu vindecă", poate aduce o eliberare imediată de suferinţă. Rafael străluceşte cu o minunată energie vindecătoare de culoare verde, asemănătoare smaraldului. Adesea, arhanghelul înconjură părţile dureroase ale corpului cu această lumină vindecătoare. Lumina acţionează ca un balsam liniştitor şi ca declanşator al unei vindecări rapide şi complete.

Rafael, asemenea tuturor locuitorilor lumii spiritelor, poate fi alături de fiecare om care îl cheamă, în acelaşi timp. Nu-l îngrădesc limitările în timp şi în spaţiu. Deci, nu vă temeţi că îl faceţi să nu-şi îndeplinească alte îndatoriri atunci când îl chemaţi.

Arhanghelul vindecător vine alături de dumneavoastră imediat ce îl chemaţi. Puteţi să-l chemaţi gândindu-vă la el ori spunând cu voce tare: "Arhanghele Rafael, te rog, ajută-mă!". Arhanghelul Rafael va veni, de asemenea, în ajutorul persoanelor iubite, la rugămintea voastră.

Rafael este un vindecător puternic, care acţionează ca un chirurg spiritual, eliminând teama şi întunericul din trupul şi din mintea noastră. Uneori, totuşi, îl chemăm în ajutor pe arhanghelul Rafael şi îl împiedicăm să-şi manifeste virtuţile vindecătoare. De exemplu, nu-i permitem accesul la "secretele noastre vinovate", pentru ca el să le poată înlătura. Sau încercăm să-l ajutăm spunându-i ce să facă. Chiar dacă avem intenţii bune, acţiunile noastre omeneşti pot să blocheze din stângăcie calea arhanghelului. 

Prin urmare, după ce l-aţi chemat pe arhanghelul Rafael, cel mai bine este să-i permiteţi accesul deplin în trupul, mintea şi sufletul dumneavoastră. În acest fel, el îşi poate îndeplini funcţia dăruită de Dumnezeu de a contribui la vindecarea completă a oricărei afecţiuni.

Indiferent dacă e vorba de o boală uşoară sau una despre care se crede că ar fi "terminală", chemaţi pe Dumnezeu şi îngerii în ajutor. Ei nu doresc să aşteptăm până ajungem la disperare ori să ne îngrozim înainte de a ne ajuta. 

Aşa cum au scris îngerii prin intermediul meu în cartea Terapia cu îngeri: Chemaţi creaţiile cereşti ale lui Dumnezeu să vă ajute şi să vă călăuzească imediat ce deveniţi conştienţi de vreo durere internă. Un gospodar înţelept, care simte miros de fum, nu aşteaptă până când întreaga locuinţă este cuprinsă de flăcări şi abia atunci telefonează la pompieri. În acel moment, un astfel de telefon este aproape inutil. Nu aşteptaţi până sunteţi copleşiţi de spaimă înainte de a-l chema pe Dumnezeu în ajutor.

În acel moment - ca întotdeauna - El vă va trimite ajutor şi alinare. Chiar dacă s-ar putea să nu simţiţi braţele Sale iubitoare timp de câteva minute, fiindcă vă simţiţi blocaţi între multele straturi de teamă şi ceruri, Cel mai bine este să învăţăm să ne urmărim şi să conştientizăm propria noastră stare de bine şi să nu ezităm să rugăm entităţile cereşti să ne ajute şi să ne aline.

Aşadar, învaţă bine această lecţie, scump copil, şi aminteşte-ţi să ai grijă de fiinţa ta interioară, cerând ajutor oricând e nevoie. În acest fel, accesele de teamă nu vor mai fi culmi ascuţite, ci dealuri line, care nu ne vor mai afecta pacea minţii.

Îngerii sunt aici pentru a vă ajuta să vă vindecaţi viaţa şi ei vor să le cereţi ajutorul.

Sursa: Doreen Virtue - "Vindecarea cu ingeri"

In fiecare seara alaturi de ingerul pazitor



Rugăciune către Îngerul păzitor -( se citeşte în fiecare seară )

Sfinte Îngere, îndrumătorul sufletului meu şi al vieţii mele, nu mă părăsi pe mine, păcătosul, nici nu te îndepărta de mine pentru neînfrînarea mea; nu da loc diavolului viclean, ca să-mi stăpînească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte întinata şi neputincioasa mea inima şi mă călăuzeşte pe calea mîntuirii. Aşa Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul întinatului meu suflet şi trup, iartă-mi toate faptele cu care te-am necăjit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit în această zi. Acoperă-mă în această noapte şi păzeşte-mă de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mînii cu nici un păcat pe Dumnezeu; roagă-te pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, bunătăţii Sale. Amin.

marți, 14 martie 2017

Modalitati de contactare a ingerilor


Mă bucur nespus de mult că, la ora actuală în România sunt multe persoane care comunică cu Îngerii lor păzitori sau cu Ghizii lor spirituali şi care primesc în acest mod informaţii deosebit de preţioase pentru toţi oamenii. Totul este ca noi oamenii să-i ascultăm cu atenţie pe Trimişii Cereşti, pe mesageri şi să primim sfaturile Lor date cu atâta iubire şi grijă părintească.

Care este condiţia pentru ca acest contact cu Entităţile Superioare din astral să fie posibil?
Este simplu!

1.Trebuie prima dată să ne dorim acest lucru în mod serios, de a intra în contact cu Îngerii noştri păzitori şi să exprimăm acest lucru printr-o rugăciune către Bunul Dumnezeu şi către Îngeri, iar restul vor face ei. 

2.Legătura cu Îngerii şi cu Fiinţele de lumină din astral se face pe calea cea mai potrivită pentru fiecare persoană în parte, putând fi prin: scriere automată, scriere telepatică, auzul glasului interior, prin vis sau alte modalităţi mai puţin cunoscute nouă. 

Dacă noi nu cerem acest lucru, dacă noi nu ne exprimăm această dorinţă prin rugăciune, atunci Îngerii păzitori nu au voie să intervină pe cale directă, deoarece nu se îndeplineşte Legea: Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide, cercetează şi vei afla, iar ei respectă cu toţii această mare Lege cerească şi liberul nostru arbitru. 

Ea are o importanţă foarte mare, atât în Cer cât şi pe Pământ. Conform ei, orice Dar Divin, orice informaţie nouă, orice capacităţi personale deosebite se obţin numai în urma unui strădanii, a unui efort personal şi a unei dorinţe puternice exprimată pe cale de rugăciune către Dumnezeu. Se consideră că darul acordat cu multă uşurinţă, fără muncă şi studiu, nu este preţuit cum se cuvine sau că nu va fi folosit în scop benefic. Acesta este motivul pentru care nimeni nu încalcă această Lege.

În oricare dintre modalităţile arătate mai sus s-ar lua legătura cu ,,Îngerii” păzitori, este nevoie ca persoana respectivă să păstreze acest canal de legătură care se stabileşte foarte curat.

luni, 13 martie 2017

Primii zece arhangheli (9)


Sandalfon 
Numele său se trage din cuvântul grec care înseamnă Frate, deoarece se consideră de obicei că Sandalphon este geamănul angelic al lui Metatron. După cum am văzut în cazul lui Metatron, acesta era aspectul nemuritor, divin, al profetului Enoh care a fost luat la Dumn ezeu şi a fost tranformat în arhanghel. Asemănător este şi Sandalphon, deoarece se spune că el este profetul Ilie care a fost luat, la fel ca Enoh, înainte de terminarea vieţii pământeşti, într -un car de foc, fără a cunoaşte moartea. O legendă spune că heruvimii de aur reprezentaţi pe Chivotul Legământului, păstrătorii numelui divin, erau Metatron şi Sandalphon, ei fiind mai importanţi decât toţi îngerii deoarece trăiseră vieţi umane. Sandalphon este prezentat în sursele vechi evreieşti ca fiind un înger extrem de înalt, înfricoşător prin statura sa. În timpul vizitei legendare a lui Moise în cel de -al treilea cer, se spune că acesta l - a văzut pe Sandalphon. Condus în cel de -al treilea cer de către îngerul Hadraniel, Moise a rămas siderat şi mut de uimire în faţa focului divin care era în prezenţa lui Sandalphon. Acesta stătea cu picioarele pe pământ iar capul său atingea culmile cele mai înalte ale cerurilor. Se spune că faţă de ghidul angelic al lui Moise, el însuşi deosebit de impozant la cei 3 milioane de kilometri înălţime, Sandalphon era mai înalt cu distanţa unei călătorii de 500 de zile cu piciorul. Sandalphon este plasat în cel de - al şaptelea palat ceresc, în apropierea Creatorului, şi se spune că una dintre datoriile sale este aceea de a împleti co roane pentru Dumnezeu din rugăciunile şi slăvirile oamenilor care îi sunt aduse de către ceilalţi îngeri. Una dintre cele mai importante atribuţii ale acestui prinţ angelic este colectarea, cântărirea şi ascultarea rugăciunilor oamenilor. Cu cât acestea sunt mai sincere şi mai pline de iubire, cu atât strălucesc mai mult, precum aurul. Cu cât rugăciunile oamenilor sunt mai altruiste, mai blânde şi îndreptate către bunăstarea aproapelui, cu atât sunt acestea mai frumoase în coroanele pe care le face, precu m pietrele preţioase, şi cu cât sunt mai pline de credinţă, cu atât sunt mai tari şi pline de slavă, precum oţelul cel mai curat, demne de prezenţa Creatorului. Tradiţiile medievale mai spun că numele lui poate fi chemat atunci când suntem în pericol în pădure, sau când femeia este î n pericol de a pierde sarcina. Celebrul poet H.W.Longfellow i- a compus chiar un poem care debutează cu strofa: „Citit - aţi în acel Talmud din vechime/ Sau ştiţi voi legenda din spuse rabine/ Despre acel infinit, preaînalt cer?/ Citit aţi voi oare minunata poveste/ A lui Sandalphon, a Gloriei Veste/ A lui Sandalphon, Rugăciunii străjer?” Deşi prezentat câteodată deosebit de teribil şi înfricoşător, unii sunt de părere că Sandalphon reprezintă partea feminină şi blândă, spre deoseb ire de Metatron care este partea masculină şi riguroasă. Sandalphon este protectorul omenirii, în special al femeilor şi mamelor, al tuturor celor car e se roagă şi al muzicanţilor. Pe lângă faptul că este unul dintre Sarim, adică Prinţii cei mai înalţi ai cetelor îngereşti, el mai este şi Hazzan, adică Şef al Cântărilor Cereşti. Chiar şi trâmbiţele rituale ale noului an iudaic, numite şofar, sunt sub patronajul său. Cântecul de luptă sfântă, cântecul de laudă, cântecul de credinţă, odele, psalmii, toate su nt sub aripa sa. El este maestrul vibraţiilor care conform percepţiei umane se manifestă ca sunete, iar toate utilizările acestor vibraţii, de la muzică şi vindecare până la energia creată cu ajutorul modulaţiilor sonore stau sub ochiul său atent. Sandalphon ajută omenirea să descopere încetul cu încetul aplicaţiile Legii Vibraţiei, în toate domeniile, fie că este vorba de rugăciunea interioară sau de tehnologiile prin care sunetul poate modifica realitatea la nivel atomic. Energia lui Sandalphon este preze ntă oriunde o notă muzicală se înalţă pentru slava Divinităţii, fie că este într - o mănăstire ortodoxă cu psaltirile sale cântate de voci sobre, fie că este în mantrele incantate de credincioşii vreunui ashram uitat din munţii nepalezi sau fie că este în vo cea copilului care se roagă pentru părinţii săi. Energia lui Sandalphon odată accesată în mod conştient poate crea punţi între planurile realităţii, ne poate pune în contact cu Divinul Exterior şi cu Divinul Interior şi ne poate face pe noi înşine o punte într e Mama Pământ şi Tatăl Ceresc. Accesând energiile lui Sandalphon, noi înşine vom putea sta cu picioarele ferm pe pământ şi cu fruntea atingând culmile cerului. Sandalphon este prezent ori de câte ori simţim că suntem tulburaţi de frumuseţea unui cântec, fie că este Enigma, Vanghelis, Sarah Brightmann sau un cor de copii cântand colinde. Prezenţa lui este în orice sunet, de la cântecul de leagăn al mamei, până la semnalele pe care stelele le emit şi pe care oamenii de ştiinţă încă nu ştiu dacă se le numească radiaţii electroma gnetice sau simfonii galactice… Oriunde frumuseţea se manifestă prin vibraţie, Sandalphon este acolo, oriunde un om înalţă o rugăciune, o cerinţă, sau o mulţumire către înalt, Sandalphon ascultă. 

Pentru a chema în mod direct şi conştient prezenţa acestui arhanghel, putem folosi următoarea invocaţie sacră: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea - Înalt Adonay Melek, te chem, preamărit şi preaputernic arhanghel Sandalphon, pentru a mă ajuta să comunic din plin cu Divinitatea, Aici şi Acum. Amin!” 

Primii zece arhangheli (8)

Gabriel 

Gabriel este Arhanghelul Sferei Lunare, conform ierarhiei angelice. Acesta este unul dintre cei mai vechi arhan gheli menţionaţi în Scripturi. Este printre puţinii arhangheli menţionaţi cu numele în tradiţia creştină, alături de Michael şi Rafael, cunoscut ca mesagerul divin al Bunei Vestiri. Numele său provine din limba ebraică, unde înseamnă „Puternicul Domnului” sau „Puterea mea este Dumnezeu”. Poporul român şi în general, popoarele ortodoxe, îl cunosc sub numele de Gavriil. De obicei Gavril împarte hramul unei biserici cu Mihail, iar sărbătoarea dedicată lor la români este pe data de 8 Noiembrie. Islamul îl menţionează în Coran sub numele de Jibril sau Jibrail (pronunţat Gibriil sau Dj ibril) alături de Mikail (Michael), Israfil (Rafael) şi Izrail (Azrael). Considerat în general solul lui Dumnezeu, se presupune că majoritatea apariţiile benefice ale „îngerului lui Dumnezeu”, caracterizate de mesaje pacifiste, ar vorbi despre Gabriel. Pri ma sa apariţie în Biblie este în Cartea lui Daniel unde este menţionat cu numele “Gavriil”, fiind chemat de către puterile cereşti să tâlcuiască vedenia lui Daniel. Gabriel este printre altele Arhanghelul profeţilor şi proorocilor, inspiratorul profeţiilor, viziunilor şi viselor, în special celor premonitorii. În Cartea lui Enoh, text apocrif păstrat de către Biserica Ortodoxă Etiopiană drept carte canonică a Vechiului Testament, Gabriel apare de mai multe ori. De obicei cei doi îngeri care îl ridică pe Patriarhul Enoh la ceruri sunt consideraţi prin tradiţie Mihael şi Gabriel. În Cartea lui Enoh, Gabriel este considerat unul dintre îngerii care stau înaintea Tronului Divin sau “unul dintre îngerii care veghează”: Uriel, Raphael, Raguel, Michael şi Sarakiel, “unul dintre îngerii sfinţi care comandă peste Paradis şi peste heruvimi, şi deasemenea peste cei puternici”. Datorită importanţei sale ca vestitor divin, Arhanghelul Gabriel a rămas în memoria mai multor religii şi culturi. În vreme ce religia iudaica şi civilizaţia ebraică sunt guvernate de Arhanghelul Michael şi de influenţele solare, din punct de vedere cronologic Arhanghelul Gabriel a guvernat o altă religie orientală importantă şi anume Islamul. Arhanghelul Gabriel este cel care îi apare profetului Mohamed în timpul postului său ascetic şi îi arată o copie a Coranului Ceresc, îndemnându - l “Citeşte!” Astfel, Arhanghelul Gabriel este patronul religiei islamice şi prin extensie, al tuturor civilizaţiilor şi popoarelor care au adoptat-o ca religie oficia lă. Persanii, arabii, indienii, turcii şi o mare parte a Africii de Nord se af la sub protecţia sa spirituală. Gabriel guverneaza Sfera Lunară şi toate lucrurile care ţin de Lună, semiluna devenind în scurt timp simbolul puterii islamice. Întreaga cultură şi mistică arabă se desfăşoară în jurul cifrei 9 şi al ciclurilor lunare. Calendarul musulman este bazat pe ciclul lunar, mai mult, cele 28 de litere ale alfabetului sacru arab au corespondenţe subtile cu cele 28 de case lunare (a se vedea seria curent ă de articole pe această temă). Gabriel este unul dintre arhanghelii care patronează cunoaşterea şi mai ales, revelaţia. Alături de Raziel, Gabriel este arhanghelul care oferă accesul la informaţia subtilă. Fiind cea mai joasă dintre sferele planetare, sfera magică a Lunii reprezintă oglinda divină în care toate realităţile spirituale se oglindesc şi de unde pot fi accesate de către om. Sfera Lunară şi Arhanghelul Gabriel guvernează ciclurile vieţii. De la cele 9 luni petrecute în pântecul mamei până la cicluril e vitale de regenerare ale ţesuturilor, tot ce înseamnă viaţă şi putere vitală, este atribuit lui Gabriel şi Lunii. Din cele mai vechi timpuri, Luna şi zeităţile sale au fost legate de partea feminină, de fertilitate şi de ciclicitate. La fel cum Luna are un ciclu de creştere şi descreştere, viaţa omului este marcată de perioade ciclice ale generării şi degenerării, ale abundenţei şi lipsei, ale plinului şi ale golului. Nu există urcare care să nu presupună o coborâre şi deasemenea nu există o coborâre care să nu fie urmată de o altă urcare. De la cele mai scurte cicluri, precum de activitate în timpul zilei şi de odihnă în timpul noptii, până la cele mai lungi cicluri (ciclurile de vârstă, ciclurile psihice), entitatea directoare şi guvernatoare pe ntru spec ia umană este Gabriel. Gabriel acţionează ca o balanţă, o pârghie de echilibru între funcţiile celorlalţi arhangheli. Potrivit numelui, Arhanghelul Zonei Lunare întrupează idealurile puterii şi forţei, dar în acelaşi timp, Gabriel are o parte feminină, maternă, plină de iubire, compasiune şi înţelegere. Ideea de putere poate fi înţeleasă cu atât mai bine din perspectiva mamei, energiile feminine care generează viaţa şi care o menţin indiferent de regnul în care se manifestă fiind printre cele mai puternice existente. Imaginaţi - vă procesul prin care ia naştere o plantă; cea mai mică şi mai firavă plantă, chiar, de exemplu ghiocelul. De la o sămânţă extrem de mică, aflată într -o stare de semi- hibernare în solul îngheţat, la un moment dat legea ciclurilor împreună cu umezeala, căldura şi întunericul în care se află sămânţa, dau curs energiilor vitale să se dezvolte. Cel mai slab fir embrionar începe să crească, încet dar sigur, căutând lumina Soarelui, propulsându - şi tulpina moale prin straturi de pământ, nisip şi zăpadă, ajungând în cele din urmă la suprafaţă. Pentru un observator extern poate părea extrem de banală încolţirea ghiocelului la sfârşitul iernii, dar dacă am fi să ne punem în locul seminţei, ne - am putea da seama de forţa inimaginabilă necesară gener ării vieţii. Forţa este cu adevărat impresionantă, şi o putem compara cu cea a unui nou- născut uman urcând un munte. Cele două jumătăţi care au compus la început sămânţa, vor fi primele nutriente ale noii plante care prin procesul de descompunere (moarte) vor da energia lor, viata lor, noii plante, indiferent că este gh iocel, grâu sau orice altceva. Pretutindeni în natură se observă acelaşi ciclu al vieţii. Fie că este vorba de sacrificiul unei seminţe pentru vlăstarul pe care îl poartă sau sacrificiul părinţilor pentru copiii lor, ciclul etern a l vieţii se oglindşte în toate. Gabriel este arhanghelul speranţei, care deţine cheile puterii şi forţei divine, ajutând acolo unde este cazul pe cei slabi sau dimpotrivă, punând piedici celor puternici în a - şi continua acţiunile rău -voitoare. Din punct de vedere karmic, ultimul spirit guvernator prin judecata căruia trece sufletul odată venit la încarnare, este Gabriel. Conform acţiunilor din vieţile precedente şi lecţiilor învăţate în acestea, sau chiar în timpul intermediar dintre vieţi, sufletului îi este dată o cantitate mai mare sau mai mică de putere, o libertate mai mare sau mai mică de a acţiona şi drepturi după măsură. Astfel persoanele care şi - au exercitat liberul arbitru în mod abuziv, care şi -au impus put erea sau voinţa lor asupra celorlalţi, vor avea de îndurat la rândul lor abuzurile altora, fie ele mai grave sau mai uşore, iar cei care au dat dovadă de mila, compasiune, devoţiune, respect pentru semenii lor şi pentru celelalte creaturi, vor beneficia de libertăţi mai mari şi de putere mai mare. La fel se decide capacitatea individului de a lua legătura cu lumile spirituale. Cei care în trecut au avut capacităţi extrasenzoriale şi le - au cultivat cu multă înţelepciune le pot păstra şi în noile întrupări, născându - se clarvăzători sau mediumi. Cei care au avut astfel de capacităţi şi le - au folosit abuziv vor avea aceeaşi pasiune, determinare şi hotărâre în a le redobândi, însă cu foarte multă muncă şi cu foarte multe piedici, tocmai pentru a învaţa lecţiile necesare, adevărata valoare şi utilizare a puterii. Putem să îl chemăm pe Gabriel în ajutor când avem nevoie de întărire şi forţă, pentru a fi protejaţi de orice rău şi mai ales, pentru a fi inspiraţi. 

Ajutorul său poate fi chemat prin următoarea invocaţie - rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Atot - puternic şi De - viaţă - dătător, Şaday El -Hai, te chem Gabriel, arhanghel al puterii divine şi al naşterii, pentru a mă cufunda în izvorul vieţii eterne al Creatorului, Aici şi Acum. Amin!”

Primii zece arhangheli (7)


Michael 

Arhanghelul Michael, sau cum îl numesc românii, Mihail, este de departe cel mai popu lar şi mai cunoscut arhanghel din întreaga tradiţie monoteistă. Este menţionat în Biblie, în Coran, în textele esenienilor şi în scripturile apocrife, dar şi în lucrările spirituale sau esoterice. Numele său, „Mi Ka El” provine din limba ebraică, şi a fost greşit interpretat ca însemnând „Cel ce este ca Dumnezeu”, inspirând o imensă măreţie şi putere. Numele său este însă o întrebare retorică, şi nu o afirmaţie, „Cine este ca Dumnezeu?”, cu alte cuvinte, nimeni şi nimic nu poate fi comparat cu măreţia şi vastitatea Atotputernicului. Este unul dintre arhanghelii asociaţi sferelor planetare. Multe surse îl plasează în Sfera Solară, în timp ce altele îl văd ca şeful Sferei lui Mercur. În ierarhia angelică, Sferei lui Mercur îi corespunde ordinul îngeresc al Ar hanghelilor, deci este corect să spunem că Mihail este şeful Sferei Mercuriene, şi totodată, căpetenia arhanghelilor, aşa cum îl înfăţişează majoritatea textelor sacre. Este înfăţişat ca un tânăr viguros, cu pletele strălucitoare, îmbrăcat ca un rege condu cător al oştirilor sale, având platoşa de aur şi mantaua de purpură. În mâna sa este mai tot timpul sabia de foc a dreptăţii sau lancea, câteodată şi steagul oştirilor divine, toate scufundate într - o lumină aurie orbitoare, de care întunericul şi toate fii nţele sale fug. Iconografic, este prototipul angelic al Sfântului Gheorghe, fiind de foarte multe ori găsit în ipostaza de biruitor, de purtător al victoriei asupra forţelor întunecate şi asupra Balaurului. Este unul dintre arhanghelii menţionaţi cu numele în Biblie, lucru deosebit de rar pentru îngeri. Numele lui Mihail apare în „Cartea lui Daniel”, „Cartea Iuditei” şi în „Revelaţia (Apocalipsa) lui Ioan”, iar numărul lucrărilor apocrife în care este menţ ionat este deosebit de numeros. În tradiţia ebraică, acesta este un înger deosebit de important, rivalizând ca popularitate poate doar cu Metatron. Are numeroase apariţii în multe cărţi necanonice sau tradiţionale, iar câteodată identitatea lui se subînţelege din titlurile cu care acesta este investit. Apar e în celebra “Carte a lui Enoh” ca unul dintre Îngerii Prezenţei, alături de Gabriel, Raphael, Uriel, Suriel, Raguel şi Phanuel, având multiple apariţii şi primind de la Dumnezeu multe misiuni. Michael este cel care aude strigătele oamenilor asupriţi de îngerii căzuţi, şi cere dreptate lui Dumnezeu, fiind apoi trimis să - l lege pe conducătorul acestora, Semyaza. Conducătorul oştirilor angelice dă întotdeauna dovadă de o mare milă, iubire şi compasiune pentru fiii oamenilor, însă este neînduplecat cu răzvrătiţii care căzuseră din Ceruri. El este numit “Comandantul lui Dumnezeu” şi “Prinţ al lui Israel”, deoarece dintre toţi îngerii neamurilor, Michael era cel ce apăra israeliţii. După legendă, acesta l - a învăţat pe patriarhul Enoh misterele dreptăţii şi clemenţei, Michael fiind arhanghelul milei, răbdării, iertării şi cumpătării. Există multe tradiţii legendare legate de acest arhanghel. Conform unora, Michael a fost primul înger care a îngenuncheat în faţa omului când acesta a fost creat, din porunca lui Dumn ezeu, si a rămas păzitorul lui Adam până la sfârşitul zilelor sale. Este îngerul care a executat porunca divină prin care Adam şi Eva au fost alungaţi din Paradisul Terestru, însă acesta a rămas în continuare să îi vegheze pe ei şi pe copiii lor cu multă iubire şi răbdare. Primul arhanghel este de asemenea şi primul dascăl, ajutându - l pe Adam să se acomodeze în condiţiile vitrege ale vieţii muritoare, învăţându - l cum să supravieţuiască şi arătându - i tainele lucrării pământului. După moartea primului părinte, Michael ia sufletul lui Adam la Ceruri într - un car de foc şi pledează la judecată în favoarea lui, cerându - i lui Dumnezeu să îl cureţe de păcatul său şi să îl primească în Paradis. În tradiţiile rabinice, îl putem vedea pe Michael şi ca luptător, şi ca avocat al lui Israel. După cum am menţionat la arhanghelul Samael, îngerii popoarelor se certau şi se luptau în ceruri la fel cum fac neamurile oamenilor pe Pământ, după concepţia acelor vremuri. Pe Michael îl vedem luptând cel mai des fie cu Samael, înger ul romanilor, fie cu Dobiel, îngerul persanilor, fie cu Uzza, îngerul egiptenilor. Există şi texte care îl pun faţă în faţă cu răul în sine, fără a - i fi asociat vreun popor pământesc, precum scripturile esenienilor de la Marea Moartă. Aici toţi drepţii şi credincioşii, denumiţi Fiii Luminii, sunt ajutaţi în lupta finală împotriva răului de oştirile angelice conduse de Michael. Forţele adverse, Fiii Întunericului, sunt conduşi de Belial, demonul minciunii, avariţiei, lascivităţii şi egoismului. În Cartea Zoh arului, Michael este unul dintre cei patru Arhangheli ai Universului, alături de obişnuiţii Gabriel, Raphael şi Uriel. Conform acestui text, el este cel care primeşte după moarte sufletele celor drepţi şi îi conduce la porţile Ierusalimului Ceresc, aşa cum făcea şi Hermes - Mercur la greci şi romani. Mai mult, Michael şi trupele sale străjuiesc intrarea în paradis, cerând socoteală celor veniţi, lăsându - i pe cei drepţi să intre şi deschizând porţile. Michael este mijlocitorul tuturor şi deschizătorul drumurilor în orice domeniu. În vechime, erau folosite numele a patru arhangheli în absolut orice ajutor şi împrejurare . 

Spre exemplu putem cere protecţie şi ajutor de la arhangheli cu următoarea formulă - rugăciune de uz general: „În numele Tatălui Ceresc, Michael, mergi înaintea mea şi deschide porţile. Gabriel, mergi în dreapta mea şi fi puterea braţului meu. Rafael, mergi în stânga mea şi du-mă pe cale sigură. Uriel, mergi în spatele meu şi abate loviturile vrăjmaşului. Amin” 

Protecţia celor patru arhangheli, în frunte cu Michael, este teribil de eficientă, iar forţele întunericului pot nu face nimic unui om cu inima curată care cere ajutorul lui Dumnezeu în acest fel. Michael a fost întotdeauna prietenul oamenilor şi apărătorul lor. Din mitica grădină a Edenului şi până în zilele noastre, ajutorul său în lupta împotriva întunericului a fost una dintre cele mai puternic e avantaje ale rasei umane. Momentele în care Michael apare diferitor oameni pioşi de -a lungul istoriei sunt deosebit de multe. Îndeosebi cei instruiţi să ridice un lăcaş de cult, un templu, o biserică sau o mănăstire, sunt sfătuiţi astfel de căre Arhanghelul Michael, fie în vis, fie în extaz mistic, de unde şi mulţimea de mănăstiri, catedrale sau biserici dedicate lui. În credinţele moderne, Michael este mai presus decât un simplu arhanghel. Biserica Sfinţilor de pe Urmă (Moromonii) urmează o credinţă conform căreia Michael a avut o misiune pe Pământ şi a fost întrupat în primul părinte al omenirii, anume Adam, iar Adventiştii şi Martorii lui Iehova susţin că Iisus ar fi fost întruparea perfectă a acestui arhanghel. Nu departe sunt ideile oferite de către „Cartea Urantia” în care Michael, unul din cei şapte Fii Creatori ai Tatălui, este creatorul Universului nostru local, numit Nebadon. Ultima misiune a lui Michael din Nebadon dintr-un total de şapte a fost întruparea în corp fizic, sub forma celui cunoscut ca Iisus din Nazaret. Adevărat sau nu, „Cartea Urantia” este unul dintre cele mai uimitoare documente revelate, oferind în cele peste 2000 de pagini informaţii unice legate de structura universurilor şi de misiunea lui Michael.

Primii zece arhangheli (6)



Haniel 

Haniel este următorul arhanghel dintre cei Şapte Îngeri ai Prezenţei, în ordine după Rafael. El guvernează sfera planetară asociată cu Venus, iar numele său în limba ebraică înseamnă „Bucuria lui Dumnezeu”. Dacă Michael, Gabriel şi Rafael au mai fost menţionaţi în cărţile sfinte, Haniel este unul dintre acei îngeri ale căror nume au fost excluse din textele canonice din teama de a n u fi veneraţi. Numele lui s- a păstrat însă, în literatura veche ebraică, pe amulete şi în textele magice, sub formele Haniel, Hanael, Aniel, Anael sau Anauel. Acesta este îngerul care are în subordine ierarhia angelică venusiană, şi care răspunde de domeni ul erotic al vieţii terestre. Haniel este maestrul angelic al iubirii, polarităţii, genului, emoţiilor şi sentimentelor, dar şi supravegetor al relaţiilor şi raporturilor sociale. Haniel este cel care conlucrează cu fiecare suflet în parte în funcţie de ka rma acestuia pentru a stabili raporturile sociale şi emoţionale prin care va învăţa odată ajuns pe Pământ. Sub auspiciile lui Haniel, sufletele fac promisiuni, contracte şi înţelegeri înainte de întrupare, care vor rămâne active la nivel subtil până în mom entul oportun manifestării. Fiind un maestru al polarităţii, el gestionează atât iubirea, cât şi ura, atât prietenia, cât şi duşmănia, atât simpatia, cât şi antipatia. Toată gama emoţională de care un individ este capabil stă sub semnul guvernării acestui magnific arhanghel. Atunci când un spirit decide să se întrupeze, este de acord să aprofundeze realitatea din punct de vedere tridimensional. Acest lucru înseamnă automat imersarea în dualitate: va fi nevoit să cunoscă binele şi răul, plăcerea şi durerea, suferinţa şi bucuria, în egală măsură . Odată stabilit traseul major evolutiv al vieţii individului, sufletele care au deja legături sau datorii mai vechi unele faţă de celelalte decid să conlucreze şi în alte existenţe pentru a învăţa acele lecţii necesare evoluţiei lor sau arderii karmei. Acolo unde este nevoie, intervin suflete noi, necunoscute până atunci, care sunt de acord să joace un anumit rol în viaţa lor. De multe ori, avem impresia că vorbim cu un om complert nou, deşi cunoaştem acea persoană de mulţi ani, iar alteori, avem impresia că persoana pe care abia am cunoscut - o ne cunoşte de zeci de ani, şi viceversa. Acestea sunt semnele sufletelor care se recunosc între ele, care au conlucrat în alte vieţi şi cu care am fost de acord să conlucrăm şi acu m. De multe ori nu putem înţelege de ce unii oameni ne urăsc, ne resping, nu ne suportă, sau din contră, de ce caută prezenţa noastră şi de ce se bucură să ne vadă. Acestea sunt pur şi simplu efectele faptelor noastre faţă de ei din alte vieţi, suma vibraţ iilor emise care acum ne pun faţă în faţă cu rezultatul lor. Haniel este cel care are grija de stabilirea contactelor între suflete, de respectarea promisiunilor, de judecarea situaţiilor conflictuale şi de dizolvarea lor. În mitologia greacă era numit Eros, în cea romană Cupidon iar alte popoare l -au personificat fiecare după nevoile lor. Deşi nu era neapărat un îngeraş bucălat cu un arc caraghios, ca în reprezentările moderne, anticii credeau că acest geniu ţintea cu săgeţi înmuiate în miere pe cei care trebuiau să se îndrăgostească şi cu săgeţi înmuiate în venin pe cei care trebuiau să se certe. Departe de a fi un semizeu jucăuş şi naiv, Haniel într - adevăr gestionează relaţiile dintre oameni şi are grija de echilibrările karmice necesare evoluţiei, adică decide când să se întâlnescă îndrăgostiţii şi când să se certe inamicii, însă urmând legile Divine şi logica celestă. Aceste lucruri nu răpesc nicidecum frumuseţea iubirii şi poveştilor romantice, nu sunt toate scrise dinainte, noi fiind sclavii legilor pr eexistente. Omul are liber arbitru şi poate decide dacă vrea sau nu să dea curs unui eveniment prestabilit, sau dimpotrivă, dacă vrea să forţeze mâna sorţii şi să caute o anumită relaţie. Când vine vorba de iubire, multe se iartă... În funcţie de puritatea iubirii, faptele comise pot fi mai mult sau mai puţin condamnabile, iar ispăşirea greşelilor se face tot în existenţele viitoare. Haniel este un adevărat maestru când vine vorba de Gen şi de Polaritate. Tot sub guvernarea lui înţeleaptă se află şi domeniu l director al genurilor, altfel spus, el este cel care gestionează trecerea succesivă a sufletelor prin aspecte feminine şi masculine. El are în grijă lecţiile pe care un spirit trebuie să le înveţe fiind într -un corp feminin sau într -un corp masculin. Un spirit poate învăţa aceste lecţii atât prin încarnare directă într - un corp masculin, cât şi prin contrast. Bogăţia informaţiilor legate de Hanie poate depăşi cu siguranţă sute de pagini, mai ales dacă amintim că el este deasemea guvernatorul angelic al sex ualităţii, al propagării speciilor şi a interacţiunilor de orice fel bazate pe polaritate. Haniel este maestrul angelic cel mai competent în explorarea se xualităţii pe toate nivelurile. De la trăirile erotice mai inocente ale adolescenţilor îndrăgostiţi până la manifestarea deplină pe linie sexuală a unui cuplu matur, de la pulsiunile sexuale aparent haotice până la arta orientală a iubirii sacre, Haniel supraveghează, guvernează, oferă informaţii şi ajutor acolo unde este nevoie. Tot ce ţine de cele două energii fundamentale, Yin şi Yang, masculin şi feminin, negativ şi pozitiv, electric şi magnetic, indiferent care ar fi manifestarea lor, Haniel şi suita sa angelică supraveghează şi coordonează procesele transformărilor, unirilor, separărilor şi sublimărilor prin care aceste energii trec. Cei cu înclinaţii spirituale pot cunoaşte fiind ghidaţi de acest magnific arhanghel felul în care se poate înţelege şi exprima dragostea în cuplu cel mai bine, sau felul în care energiile sexuale pot fi cultivate şi folosi te cu deplină înţelepciune în vederea trezirii şi ridicării spirituale. Haniel este la urma urmei, arhanghelul iubirii, în toate formele sale. 

Ajutorul său poate fi chemat prin următoarea invocaţie - rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Atot- puternic şi Atot-iubitor, Yod-He-Vau-He Tzabaoth, te chem Haniel, arhanghel al iubirii divine, pentru a mă cufunda în marea iubirii eterne a Creatorului, Aici şi Acum. Amin!” 

Primii zece arhangheli (5)



Rafael

Rafael este, conform unui anumit sistem de analogii, arhanghelul care guvernează zona imediat următoare lui Samael, şi anume cea solară. Rafael este arhanghelul Soarelui, luminii şi vindecării. Chiar numele lui, tradus din limba ebraică, înseamnă „Dumnezeu vindecă” sau „Vindecarea este de la Dumnezeu.” Rafael este singurul arhanghel, înafară de Michael şi Gabriel, cunoscut şi acceptat de către Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, numele lui găsindu - se în „Cartea lui Tobit”. În textul românesc numele lui apare sub forma ortodoxă Rafail (precum Michael şi Gabriel sunt numiţi de români Mihail şi Gavriil) şi este prezentat ca un mare înger, care are puterea de a vindeca şi de a lega demonii bolii, în special pe Asmodeus. În „Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail” se menţionează de mai multe ori: „Bucură -te, Rafaile, spaima lui As modeu, a toate vindecătorule!” În privinţa identităţii lui în această carte canonică ortodoxă nu există semne de îndoială, chiar el se dezvăluie la un moment dat lui Tobie, şi spune „Eu sunt Rafail, unul dintre cei şapte sfinţi îngeri care duc rugăciunile celor sfinţi şi intră în faţa slavei Celui Sfânt.” Astfel, şi în cele mai vechi texte Rafael este numărat printre cei şapte arhangheli care stau în faţa tronului lui Dumnezeu, descris în „Apocalipsa” lui Ioa n, numiţi şi Îngerii Prezenţe i. Rafael este menţionat şi într -un text necanonic, dar deosebit de important pentru începuturile creştinismului, anume „Cartea lui Enoch”. Spre exemplu, în capitolul 40, lui Enoh i se arată patru îngeri magnifici. Cel de - al doilea, al cărui cântec „Îl binecuvântează pe Cel Ales şi pe aleşii care se încredinţează numai Duhului” este bineînţeles Rafael, care se ocupă de toate rănile şi bolile fiinţelor umane. Capitolul 10, Rafael primeşte poruncă de la Dumnezeu pentru a - l duce pe demonul Azazel în deşert şi a- l exila acolo ca pedeapsă pentru răzvrătire. Vedem că Rafael nu este numai un vindecător, ci şi un duşman de temut al forţelor demonice, împotriva cărora numele său poate fi chemat în rugăciune cu mult succes. În cele mai vechi texte magice şi pe multe amulete bizantine, Rafael este cel care învinge forţele răului asemeni lui Michael, doar că acesta din urmă este reprezentat de cele mai multe ori călare, precum Sfântul Gheorghe, în timp ce Rafael este văzut numai în picioare, de multe ori cu o ramură în mână ca simbol al vindecării. Sub numele de Arlaph, Rafael era chemat de căre femeile care năşteau, în ajutor, împotriva forţelor întunericului care ar fi putu t să le rănească nou - născuţii. Rafael este guvernatorul angelic al sferei planetare de influenţă asociate Soarelui. Acesta are o bună legătură şi o comunicare fructuoasă cu Logosul Solar, făcând parte din latura angelică a Ierarhiei Luminii. Dat fiind faptul că zona solară are în subordine zonele de influenţă ale celorlalte planete, Rafael acţionează ca un guvernator- diplomat. Funcţia lui este destul de greu de definit şi de delimitat în termeni umani, într - o anumită măsură guvernează activitatatea celorlalţi arhangheli planetari, însă nu este deasupra acestora, ci egalul lor, având competenţă de acţiu ne în toate sferele. Energia lui este una deosebit de puternică, dar blândă, şi acţionează cel mai mult în beneficiul tuturor fiinţelor, inclusiv oamenilor, prin intermediul energiei de vindecare. Deşi nu ar da de bănuit, Rafael este arhanghelul care sintetizează acţiunile tuturor sferelor, pentru a putea lucra în acord cu ele. Directivele divine vin prin arhanghelii sferelor superioare, precum Metatron si Raziel, apoi trec prin fitrele karmei şi judecăţii, ale căror funcţii sunt îndeplinite de Tsafkiel şi Zadkiel, apoi sunt imprimate efectele sferei marţiene, în guvernarea lui Samael, iar acum ajung în domeniul lui Rafael. Dacă domeniul Karmei colective ţinea de arhanghelii Tsafkiel şi Zadkiel, karma perso nală ţine de Samael şi Rafael. Samael se ocupă mai mult cu aplicarea consecinţelor negative sau coercitive (ceea ce oamenii numesc pedepse), în timp ce Rafael joaca rolul salvatorului si vindecătorului. Acolo unde karma unui individ a fost plătită, inclusiv prin pedeapsa și suferință, Rafael poate fi chemat în ajutor pentru ca reabilitarea și vindecarea să poata începe. Energiile vindecării, guvernate cu o deosebită generozitate și blândețe de către Rafael, intră în acțiune în mod automat în momentul depășirii unui anumit prag în activitatea individului. Altfel spus, atunci cand omul suferă, iar suferința arde karma care trebuie eliminată, au loc procesele pe care Samael le guvernează și în slujba căruia sunt, după legea divină. În momentul în care karma a ajuns la un nivel minim sau măcar tolerabil sau în care individul învață și încearcă să - și repare erorile, suferința este precedată de vindecare iar energiile vindecării sunt în mod automat chemate în ajutor. Acest lucru se întamplă de multe ori inconștient și fără intenția omului, însă în general intenția ajută foarte mult și accelerează procesul. Prin intermediul intenției, omul știe că a greșit și cere mila, iubirea și vindecarea Tatălui, iar acest lucru declanșează procesele de vindecare și de reabilitare pe care Rafael are puterea să le declanșeze. Acesta este înțelesul expresiei că Rafael „duce rugăciunile” lui Dumnezeu sau „îndeplinește rugăciunile”oamenilor. În momentul în care omul a suferit și este conștient că a ispășit o anumită karmă, accesând intenția prin intermediul rugăciunii sau cererii, el se ajuta pe sine însuși în procesul de vindecare și ajută domeniul angelic al lui Rafael în a - și îndeplini misiunea. Tsafkiel judecă şi cerne, Zadkiel împarte milă şi compasiune, Samael constrânge, pedepsește sau ofera curaj și tărie, iar Rafael vindecă. A ceasta este, pe scurt, logica ierarhiei angelice din punct de vedere al activității pe care o întreprind aceste minunate ființe de rang superior. Din punct de vedere esoteric, Rafael şi îngerii aflaţi în serviciul său sunt consideraţi medici, terapeuţi şi vindecători celeşti. El este patronul medicinei şi tuturor disciplinelor care se ocupă cu îngrijirea, reabilitarea şi vindecarea tuturor fiinţelor vii, de la oameni şi fiinţe celeste, până la animale, plante şi cristale. El este nu numai inspiratorul desco peririlor şi inovaţiilor medicale, dar şi cel care conferă harul divin de vindecător acolo unde un individ merită sau trebuie să îl manifeste. Rafael este geniul care se află în spatele tuturor sistemelor de vindecare. În Atlantida, în Egipt, în Babilon, acolo unde existau şcoli iniţiatice care dezvoltau principiile Căii Luminii, energia lui Rafael era prezentă. Esenienii din Damasc, therapeuţii din Egipt, druizii din Britania, ktistaii geto - dacilor şi toate elitele preoţeşti din vechime, salutau Soarele di mineaţa şi îşi cultivau puterea iubirii, urmând ca apoi să - şi folosească harul pentru a vindeca suferinzii. În societatea de astăzi, energiile vindecătoare ale lui Rafael se manifestă inclusiv in bioterapie, in Reiki şi în toate ramurile sale (Usui, Karuna , Shamballa, etc), însă nu numai atât. Cei care vor cu adevărat să acceseze energiile vindecătoare solare nu trebuie să facă aceste iniţieri sau cursuri costisitoare, ci le pot obţine prin muncă proprie. Sistemele de vindecare de tipul Reiki sunt doar un p as în căutarea fiecăruia şi vi doar să ajute acolo unde este nevoie de o metodă de lucru. 

Ajutorul acestui minunat arhanghel poate fi chemat prin următoarea formulă - rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Preasfânt, Eloha, te chem, radiant şi mângâietor arhanghel Rafael, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de protecţie, vindecare şi iubire, Aici şi Acum. Amin!”

Primii zece arhangheli (4)


Samael 

Din pricina mai multor autori care au luat de bun divagaţiile unor autori şi mai ingoranţi decât ei, Samael a ajuns să fie una dintre cele mai neînţelese entităţi angelice. La început, Samael era considerat unul dintre cei şapte îngeri din faţa tronului lui Dumnezeu, unul din cei şapte arhangheli planetari. Cu timpul a fost denaturat şi a ajuns să fie numit demon, vom vedea din ce pricină. Atunci când vedem numele său asociat cu simboluri întunecate, cu satanismul sau luciferianismul, cu magia neagră sau cu alte lucruri “negre” (de la nume de formaţii black metal până la jocuri video sau tatuaje), ne vom da seama că nu acolo este esenţa lui Samael, iar cei care se folosesc de ea în mod abuziv şi neînţelegând - o, o fac pe propria răspundere. Samael este arhanghelul care guvernează sfera planetară asociată cu Marte, iar natura războinică şi plină de foc a acestei sfere a fost un prim pas către transformarea treptată a lui Samael în credinţa populară. A fost numit şi Shamael, Kamael, Khamael, Chamuel, Shamuel, Samuel sau Samiel. Un celebru occultist asupra cărui învăţături gnostice nu ne vom opri şi -a luat chiar acest nume ca pseudonim. Dacă a făcut bine sau nu, este treaba dumnealui. Numele său, Samael, în limba ebraică, înseamnă “Pedeapsa lui Dumnezeu” şi reprezintă natura războinică şi riguroasă a creaţiei divine. Ocultistul Eliphas Levi îl aminteşte ca “Rege al vulcanilor”, alături de Michael, iar în Conjuraţia celor Şapte, Samael este în mod clar arhanghelul sferei lui Marte, care îl alugă pe diavol. În lucrările lui Papus, Samael apare ca “inteligenţă a planetei Marte, care primeste influenţele lui Dumnezeu prin intermediul lui Zadkiel” şi le transmite la rândul său. Aşadar, nici vorbă de a fi o fiinţă demonică, ci doar una care a suferit din pricina ignoranţei multora. În mod interesant, confundarea lui Samael cu un demon vine din istorie. În vremurile de demult, fiecare înger era considerat ca fiind patronul unui neam, unui popo r. Fiecare neam venea la putere atunci când stelele erau potrivite, iar când vremea unui neam trecea, acesta îşi pierdea din putere şi din influenţă. Împreună cu timpul astrologic mai exista şi timpul angelic. Fiecare înger guverna o zi, o săptămână, o lună, un an, un ciclu, şi aşa mai departe. Este şi normal ca puterea unui anumit neam să fie legată de puterea unui anumit înger. Poporul israelit era sub dominaţia lui Michael, popoarele musulmane sub influenţa lui Gabriel, şi tot aşa, până se ajungea la toate cele 70 sau 72 de neamuri ale Pământului. Un punct decisiv pentru poporul israel it a fost şi dominaţia romană. Acum două mii de ani Iudeea se afla sub puterea Romei, iar Roma era un imperiu militar care cucerea şi supunea încontinuu. Îngerul care guver na puterea Imperiului Roman şi a latinilor era arhanghelul Samael. Prinţul războiului şi pedepsei era cel care stăpânea Imperiul Roman, iar acest lucru este uşor de văzut dacă privim puţin cultul lor pentru război, pentru zeul Marte, pentru cucerire şi pen tru lucrurile militare în general. Odată ce puterea unui anumit popor creştea, însemna că a venit la împlinire perioada în care îngerul său acţiona. Nu mult a trebuit oamenilor să îl asocieze pe Samael, prinţul sferei lui Marte şi Arhanghelul Războiului, c u Imperiul Roman şi atrocităţile comise de acesta. Dacă popoarele se războiesc pe Pământ, omul vede şi îngerii popoarelor războindu - se între ei în ceruri. Chiar dacă acest lucru nu este adevărat, mintea omului este extrem de fertile şi poate vedea lupte sf inte peste tot, fiecare cu credinţa lui. În acest fel, Samael a ajuns să fie asociat puterii romane cotropitoare şi a decăzut din ochii magicienilor, devenind demon. Acest lucru s- a întâmplat, fireşte, numai cu cei stăpâniţi de superstiţie şi ignoranţă, pentru că încă există surse care îl atestă pe Samael ca fiind înger. Unii, din frica de a nu fi asociaţi cu numele acesta, au preferat să îl altereze în mod voit în Camael, deoarece în gra fia greacă C - ul se pronunţă S. Alţii au preferat să îl numească Samiel sau Samuel, din aceeaşi frică de a nu fi acuzaţi că scriu despre demoni. Adevărul este că Samael a fost în cele mai vechi timpuri în tradiţia magică un înger benefic, şi nu orice fel de înger, ci un arhanghel demn de prezenţa Tronului Divin. Rolul său es te un fel de invers al rolului jucat de Zadkiel. Acesta din urmă este întruchiparea blândeţii şi belşugului, în timp ce Samael deţine un oficiu mult mai neplăcut. Acesta se ocupă de karma oamenilor din punct de vedere al conflictului şi situaţiilor negative. Războaiele, suferinţele, pedepsele, greutăţile, necazurile şi toate lucrurile neplăcute sau constrictive sunt guvernate de acest arhanghel. Dacă Zadkiel oferă recompensele pe care omul le merită, Samael dă pedepsele. Deoarece omul poate fi recompensat pentru faptele sale bune, dar şi pedepsit pentru faptele sale care produc dezechilibru, există doi arhangheli care fac acest lucru, însă toate cu multă judecată şi dreptate. Chiar dacă Samael este stăpânul pedepselor, asta nu înseamnă că el este lipsit de iubire sau de milă. Din contră, Samael este o entitate care manifestă o iubire foarte mare pentru oameni, şi tocmai această iubire îl face să fie drept şi să îndeplinească în mod corect judecăţile divine. Pentru un om care a greşit împotriva unui alt om, S amael este bineînţeles, rău, pentru că îl pedepseşte. Dar pentru cel rănit, Samael este salvator şi judecător drept, care îi răscumpără suferinţa şi îl face pe cel care răneşte să plătească. Vedem astfel că funcţia sa este una complicată, şi tocmai din pri cina subiectivităţii oamenilor Samael poate părea înger sau demon. Dacă există iertare şi căinţă în faptele unui om, Samael poate îndulci sau ameliora pedeapsa pe care acel om şi - o atrage, iar dacă nu există, acesta lasă plata karmică să se desfăşoare conf orm planului divin. Un om violent va deveni victima violenţei, un om abuziv va devi la rândul său victima abuzurilor, şi aşa mai departe. Cu cât acţiunea unui om provoacă mai multă durere, cu atât pedeapsa divină implică mai multă durere ce trebuie suportată. Samael este cel la care trebuie să apelăm pentru a înţelege de ce suferim. Samael ne poate ajuta să înţelegem care este adevărul şi cauza suferinţei, războiului, luptelor, crimelor şi neînţelegerilor, de la cea mai mică suferinţă până la Holocaust, de la cea mai neînsemnată încăierare de grădiniţă până la Războaiele Mondiale. Cu ajutorul iubirii şi luminii lui putem înţelege de ce anume am suferit sau am fost răniţi la viaţa noastră, de ce am îndurat pedepse şi aşa - zise nedreptăţi, si de ce toate acest ea au fost, de fapt, drepte şi juste, aflate cu bună înţelegere în planul vieţii noastre. El este, deasemenea, cel care ne protejează de aceste conflicte, dacă noi dovedim prin faptele noastre că merităm, şi că ne -am eliminate deja karma prin fapte merituo ase şi pline de iubire. 

Ajutorul său poate fi chemat prin următoarea invocaţie - rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Preaputernic, Elohim Ghibor, te chem, prea- drept şi prea- cinstit arhanghel Samael, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de curaj, dreptate şi protecţie, Aici şi Acum. Amin!”

sâmbătă, 11 martie 2017

Primii 10 arhangheli (3)



Zadkiel 


Îmbrăcat, după cum spune tradiţia kabbalistică, în purpură de mare preţ, cu străluciri albastre ca cerul senin din zilele de primăvară, arhanghelul Zadkiel are imaginea unui rege înţelept şi puternic, cu ochi albaştri pătrunzători în care lucesc scântei violete, barbă albă imaculată şi plete la fel de albe. Poartă o coroană imperială împodobită cu cele mai clare safire şi acvamarine, de o neasemuită frumuseţe şi măiestrie, alături de un sceptru la fel de scump, străluctor ca f ulgerul. Denumit şi Sacchiel, Satquiel, Sadkiel, Zedekiel sau Zadquiel, numele său în limba ebraică înseamnă “Dreptatea lui Dumnezeu”, însă nu dreptate în sens de justiţie, ci în sensul respectării legilor şi normelor divine. Tsedek, “dreptate”, este şi numele planetei Jupiter, pe care acesta o guvernează. După tradiţie, spiritele jupiteriene şi îngerii care sunt guvernaţi de Zadkiel sunt îngerii dreptăţii, nobleţei, onoarei, dar şi ai veseliei, umorului şi bunăvoinţei. Acesta corespunde în kabbală valorii Milei şi compasiunii, iar legendele rabinice spun că Zadkiel este acel înger al Domnului trimis lui Avraam pentru a opri sacrificiul fiului său, Isaac, în povestirea biblică din Cartea Genezei. Personalitatea celestă numită Zadkiel este una deosebit de complexă. Literatura modernă îl arată ca un înger al vindecării şi al transmutării, însă el este mult mai mult decât atât. Zadkiel dispune de o imensă înţelepciune şi este modelul arhetipal al regelui - preot înţelept care judecă pe cei supuşi autorităţii sale cu cea mai mare corectitudine, fie ei bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogaţi. Asemenea lui Solomon sau lui Melchizedek, Zadkiel are o imagine impunătoare, de rege puternic şi înţelept, a cărui judecată este una divină. Pe când judecăţile regilor oamenilor pot fi viciate de propria personalitate, judecata lui Zadkiel este întotdeauna dreaptă, nefiind de fapt judecata unui arhanghel, ci însăşi Legea Divină întrupată într -o f iinţă de rang angelic superior. Acesta preia îndatoririle karmice care vin de la Raziel şi Tzafkiel şi judecă în acord cu principiile cele mai drepte şi mai corecte, stabilind măsura în care spiritul trimis la întrupare se poate bucura de anumite libertăţi sau măsura în care va fi pedepsit luându -i-se an umite privilegii. Aici sufletul judecat, odată pus în faţa faptelor sale de către îngerii înainte menţionaţi, îşi acceptă lecţiile pe care trebuie să le înveţe şi depune jurămintele cu care se leagă de anumite persoane faţă de care are de îndreptat ceva sau care au faţă d e el datorii karmice. Zadkiel cunoaşte măsura bucuriei şi tristeţii fiecărui om, cunoaşte când anume să pedepsească şi când să răsplătească şi mai ales când să ierte. Cei care apelează la mila divină nu fac decât un apel la imensa milă şi înţelepciune întrupată în el, în aşa fel încât Zadkiel este cel care decide, spre exemplu, îndeplinirea unei rugăciuni sau amânarea alteia. Dacă omul care emite o rugăciune o face din suflet şi cu inima curată, având destulă libertate de sus pentru a se bucura de îndeplinirea cererii sale, acesta este ajutat în cel mai prompt mod de către îngerii aflaţi sub comanda lui Zadkiel. Cazurile incredibile de câştiguri pe care unii oameni le reportează sunt rodul muncii tăcute a îngerilor abundenţei. Cei care se roagă pentru bunăstare, belşug, bucurie şi chiar şi câştiguri materiale, de fapt fac cereri către curtea de judecată prezidată de Zadkiel, iar cele mai curate suflete primesc întotdeauna ajutorul cerut. În spatele fiecărui câştig sau întorsătură norocoasă în viaţa unui om se află de fapt judecata divin ă întrupată în acest arhanghel. De la banul găsit pe stradă cu care omul înfometat îşi poate cumpăra o pâine şi până la împrumutul de care depinde o afacere sau o casă, toate sunt sub ochiul său atent şi drept. Toate situaţiile favorabile şi defavorabile, toate bucuriile şi necazurile, toate pierderile şi câştigurile sunt în domeniul său şi nimic nu trece fără acordul său. Cu toate că Zadkiel poate fi perceput ca un arhanghel cu aer maiestuos şi demn, dar blând şi cu un deosebit simt al umorului, acesta are şi un a spect feminin foarte pronunţat. Câteodată acceptă să se manifeste pur şi simplu sub forma sa feminină, iar în decursul istoriei au existat câţiva avatari feminin care au întrupat energia nucleului său spiritual. Cel mai cunoscut este Kwan Yin, maestră asiatică ce a ajuns să fie privită ca o zeiţă a compasiunii. Prin intermediul energiilor feminine, Zadkiel întrupează mila, compasiunea, grija şi dăruirea. Abundenţa şi ocrotirea pe care fiecare părinte se simte dator să le asigure copilului său sunt inspirate direct de natura acestui arhanghel, după cum planeta Jupiter este gardianul şi păstrătorul sigur anţei în întreg sistemul solar. La fel cum câmpul gravitaţional magnific al lui Jupiter a deviat întotdeaun a meteoriţii, cometele şi asteroizii care ameninţau cu distrugerea planetele mai mici, la fel şi Zadkiel oferă protecţie şi siguranţă celor care îi solicită ajutorul din suflet lui Dumnezeu. Natura lui este asemănătoare atât zeilor din mitologiile celor ve chi, care judecau drept şi domneau peste ceilalţi zei, precum Zeus, Jupiter, Indra sau Anu, cât şi zeiţelor care îi acompaniau pe aceştia ca întrupări ale milei şi înţelepciunii, precum Athena, Minerva sau Maat. Deşi nu este în mod direct aspectul superior al acestora, Zadkiel este legat fără doar şi poate de ei prin natura serviciului pe care îl oficiază şi cu care a fost investit de către Dumnezeu. 

Putem să chemăm în ajutor acest arhanghel deosebit de puternic şi de blând când simţim că ne trebuie ceva, că suntem în neajuns, sau când dorim să beneficiem de mila şi compasiunea divină, prin următoarea invocaţie -rugaciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Înalt EL, te chem, prea - drept şi prea -milostiv arhanghel Zadkiel, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de judecata dreaptă şi ajutorul tau, Aici şi Acum. Amin!”

Primii 10 arhangheli (2)


Raziel 
Cunoscut mai mult celor care se ocupă cu esoterismul şi cu ocultismul, arhanghelul Raziel este legat de mistere. Chiar şi numele său înseamnă “Misterul lui Dumnezeu”. Este unul dintre arhanghelii asociaţi sferelor planetare îndepărtate, stăpân al zonei guvernate de Neptun. În tradiţia ebraică, acesta este un înger apropiat tronului divin, având datoria de a nota tot ceea ce se petrece în Ceruri, un fel de scrib divin. Potrivit legendei, el este autorul celebrei lucrări „Cartea lui Raziel Îngerul”. Aceasta ar fi fost o carte atât de puternică şi de secretă încât a trecut prin mâinile tuturor patriarhilor. Legenda spune că din iubire şi compa siune pentru neamul omenesc, Raziel a adunat întreaga cunoaştere a Cerurilor şi a condensat - o într -o singură carte, pe care a oferit - o lui Adam şi Evei. După căderea cuplului primordial, îngerii care fuseseră martori acestui lucru au decis că ar trebui să retragă învăţătura divină de la Adam, de moment ce el a dat ascultare învăţăturii Şarpelui, aşa că au furat cartea şi au aruncat - o în oceanul nesfârsit. Dumnezeu însă a trimis un înger pentru a repara această nedreptate, găsind cartea şi înapoind -o neamului omenesc. Numită şi „Cartea Semnelor lui Adam” aceasta era scrisă într - o manieră secretă, cu semne care nu puteau fi descifrate fără ajutorul direct al arhanghelului misterelor. Tradiţia spune că Enoh a posedat această carte, apoi a fost pierdută până la Noe, când arhanghelul Rafael, trimis de Dumnezeu, i - o aduce bătrânului patriarh. Fiii săi, Shem, Cham şi Yafet, erau astfel cu toţii iniţiaţi în misterele divine. După o tradiţie târzie, Shem ar fi fost însuşi Melchizedek, iar Cham era nimeni altul decât Zoroastru. Cham foloseşte cunoaşterea obţinută în mod incorect, decăzând în vrăjitorie, iar Cartea lui Raziel este încă odată ascunsă omenirii, până ce Dumnezeu o trimite din nou, de data aceasta lui Solomon. Exemplarele pe care le avem astăzi din această lucrare susţin că ea ar fi fost dată mai apoi regelui Solomon, conţinând informaţii despre îngeri, astrologie, meteorologie, kabbală, talismane şi nume divine. Varianta păstrată în latină şi alte limbi europene este considerabil mai veche decât varianta ebraică, însă în mod cert această carte, cunoscută acum sub numele de „Cartea lui Raziel Îngerul” nu este documentul original despre care care vorbesc legendele. Misiunea lui Raziel este aceea de a supraveghea cunoaşterea şi înţelepciunea, ghidând rasa umană pe linia evolutivă pe care ea o alege în ansamblu. Ca Scrib şi Secretar Divin, Raziel cunoaşte toate liniile evolutive posibile pe care o civilizaţie sau alta se poate dezvolta, şi tinde să vegheze asupra bunei funcţionări a difuzării cunoaşterii în fiec are dintre perioadele istorice ale acelei civilizaţii pentru a menţine oamenii pe o cale pozitivă. Acesta este conştient de toate posibilitatile de manifestare ale tuturor evenimentelor, personale sau colective, de la un grup sau o familie, până la populaţ ii întregi, civilizaţii sau chiar rase galactice. Acesta supraveghează şi înregistrează alegerile pe care fiecare civilizaţie le face în drumul său, fie că acestea au finalităţi pozitive sau negative. În cazul finalităţilor pozitive, Raziel patronează proc esul iniţierilor în masă şi înălţarea civilizaţiilor pe alte coordonate vibraţionale. În cazul finalităţilor negative, precum scufundarea Atlantidei, Marea Ciumă sau Holocaustul, Raziel patronează procesul de direcţionare a curenţilor karmici, evaluând situaţia prezentă, prognozând posibilităţile viitoare şi înregistrând karma la nivel de individ, grup sau naţiune a celor care au greşit. Raziel nu este el în sine un judecător, ci maidegrabă un martor foarte asemănător omului de ştiinţă. Dat fiind faptul că el deţine cheile cunoaşterii „cereşti şi pământeşti”, oamenii au fost tentaţi să considere acest lucru ca fiind ceva referitor la ştiinţa astrelor şi cea a pământului. Deşi adevărat, acesta este doar 1% din adevăr. Cheile cunoaşterii cereşti sunt iniţierile celeste, acele grade evolutive pe care spiritul le primeşte atunci când se află în evoluţie, chiar şi atunci când nu este întrupat. Cheile cunoaşterii pământeşti sunt acele iniţieri care se obţin prin muncă şi dedicaţie în serviciul umanităţii pe perioada în care spiritul se află întrupat. Cum un spirit se poate afla în lanţul întrupărilor câteva sute de mii de ani sau chiar mai mult, Raziel cunoaşte parametrii perfecţi în care iniţierea acelui spirit trebuie să aibă loc, în cazul în care spiritul respec tiv devine conştient că trebuie să acceadă la un nou nivel de conştiinţă. Raziel cunoaşte şi când neamuri întregi trebuie să fie iniţiate într -un nou curent spiritual, şi când întreaga planetă trebuie să fie iniţiată într -un nou mister. Acest lucru se face tot prin intermediul oficiilor iniţiatice conduse de Raziel, fie că este vorba de iniţieri în şcolile subtile, fie că este vorba de trimiterea unor spirite - învăţători pentru a face cunoscute anumite aspecte ale Adevărului de care oamenii au nevoie. Tot Stăpânul Misterelor este cel care guvernează descoperirile, în special cele legate de cunoaştere. Când o informaţie considerată pierdută este redescoperită, regăsim atingerea blândă şi plină de compasiune a lui Raziel. Descoperirea manuscriselor eseniene de la Marea Moartă, descoperirea cărţilor gnostice de la Nag Hammadi, descifrarea hieroglifelor egiptene şi cuneiformelor sumeriene, toate au fost supravegheate şi înlesnite de către fiinţele aflate în departamentul divin condus de Raziel. Marii gânditori, scriitori, filosofi şi lideri de opinie au fost întotdeauna vegheaţi de către Raziel şi de trimişii săi, iar acţiunile lor au fost întotdeauna înregistrate scrupulos şi supuse judecăţii. Fiecare idee care a revoluţionat lumea putem spune că este o sămânţă încolţită a unui semănător înţelept, care este tocmai Raziel. 

Putem să chemăm oricând în ajutor acest arhanghel minunat când dorim să înţelegem mai bine misterele lui Dumnezeu sau misterul vieţii noastre sau când avem nevoie ca înţelepciunea şi înţelegerea divină să se manifeste în noi, prin următoarea invocaţie sacră: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Înalt Yah, te chem, preaînţelept şi preaputernic arhanghel Raziel, pentru a mă ajuta să cunosc şi să înţeleg din plin ceea ce am nevoie, Aici şi Acum. Amin!”