vineri, 1 decembrie 2017

Urmaţi îndrumările lui Dumnezeu


După ce lăsaţi problema în seama lui Dumnezeu şi a îngerilor, ei s-ar putea să vă ceară să întreprindeţi unele măsuri omeneşti pentru a rezolva situaţia. Aceste instrucţiuni vor ajunge la dumneavoastră sub forma unei voci, a unui vis, a unei viziuni.

Dacă nu sunteţi siguri de sursa acestor mesaje, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă confirme. Dumnezeu şi îngerii vă vor dărui întotdeauna mesaje de dragoste şi de susţinere, astfel încât dacă veţi primi o instrucţiune înspăimântătoare sau vătămătoare, nu o urmaţi! Cu toate acestea, dacă noi credem în Dumnezeu cu sufletul şi cu mintea noastră, nu trebuie să ne facem griji că aşa-numiţii îngeri căzuţi ne-ar putea influenţa. Dragostea Divină a lui Dumnezeu este sigura putere care există. Întruchipările groazei şi ale întunericului sunt iluzii care pot "să ne facă rău", numai dacă le dăm noi putere. Aşadar, după ce am chemat îngerii în ajutor, să aşteptăm mesajele trimise de Dumnezeu, care ne vor arăta cum să soluţionăm diversele provocări. Aceste instrucţiuni sunt răspunsurile la rugăciunile dumneavoastră şi trebuie să acţionaţi pentru a-L ajuta pe Dumnezeu să vă ajute. Uneori aceste instrucţiuni vor fI bazate pe acţiune şi îngerii vă vor cere să mergeţi într-un anumit loc ori să chemaţi o anumită persoană, de exemplu.

Alteori, instrucţiunile vă vor implica mintea şi sufletul, cum ar fi atunci când îngerii vă cer să vă iertaţi pe voi înşivă ori să iertaţi pe altcineva. Oricare le-ar fi mesajele, să ştiţi că ele vin de la Izvorul tuturor vindecărilor şi soluţiilor. Urmând aceste instrucţiuni, situaţia dumneavoastră va fi complet "vindecată".

Nici o problemă nu este prea mare sau prea mică pentru ca îngerii să o rezolve pentru dumneavoastră. Dacă doriţi un spaţiu de parcare, bani pentru facturile de întreţinere sau o sănătate mai bună, îngerii sunt fericiţi vă ajute. Cea mai mare mulţumire a lor este fericirea dumneavoastră, astfel încât, dacă ceea ce dorim corespunde voinţei lui Dumnezeu, îngerii vă vor dărui tot ceea ce vă poate aduce bucurie. În ultimă instanţă, bucuria este dreptul dumneavoastră de la naştere şi îl meritaţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.