luni, 13 martie 2017

Primii zece arhangheli (6)



Haniel 

Haniel este următorul arhanghel dintre cei Şapte Îngeri ai Prezenţei, în ordine după Rafael. El guvernează sfera planetară asociată cu Venus, iar numele său în limba ebraică înseamnă „Bucuria lui Dumnezeu”. Dacă Michael, Gabriel şi Rafael au mai fost menţionaţi în cărţile sfinte, Haniel este unul dintre acei îngeri ale căror nume au fost excluse din textele canonice din teama de a n u fi veneraţi. Numele lui s- a păstrat însă, în literatura veche ebraică, pe amulete şi în textele magice, sub formele Haniel, Hanael, Aniel, Anael sau Anauel. Acesta este îngerul care are în subordine ierarhia angelică venusiană, şi care răspunde de domeni ul erotic al vieţii terestre. Haniel este maestrul angelic al iubirii, polarităţii, genului, emoţiilor şi sentimentelor, dar şi supravegetor al relaţiilor şi raporturilor sociale. Haniel este cel care conlucrează cu fiecare suflet în parte în funcţie de ka rma acestuia pentru a stabili raporturile sociale şi emoţionale prin care va învăţa odată ajuns pe Pământ. Sub auspiciile lui Haniel, sufletele fac promisiuni, contracte şi înţelegeri înainte de întrupare, care vor rămâne active la nivel subtil până în mom entul oportun manifestării. Fiind un maestru al polarităţii, el gestionează atât iubirea, cât şi ura, atât prietenia, cât şi duşmănia, atât simpatia, cât şi antipatia. Toată gama emoţională de care un individ este capabil stă sub semnul guvernării acestui magnific arhanghel. Atunci când un spirit decide să se întrupeze, este de acord să aprofundeze realitatea din punct de vedere tridimensional. Acest lucru înseamnă automat imersarea în dualitate: va fi nevoit să cunoscă binele şi răul, plăcerea şi durerea, suferinţa şi bucuria, în egală măsură . Odată stabilit traseul major evolutiv al vieţii individului, sufletele care au deja legături sau datorii mai vechi unele faţă de celelalte decid să conlucreze şi în alte existenţe pentru a învăţa acele lecţii necesare evoluţiei lor sau arderii karmei. Acolo unde este nevoie, intervin suflete noi, necunoscute până atunci, care sunt de acord să joace un anumit rol în viaţa lor. De multe ori, avem impresia că vorbim cu un om complert nou, deşi cunoaştem acea persoană de mulţi ani, iar alteori, avem impresia că persoana pe care abia am cunoscut - o ne cunoşte de zeci de ani, şi viceversa. Acestea sunt semnele sufletelor care se recunosc între ele, care au conlucrat în alte vieţi şi cu care am fost de acord să conlucrăm şi acu m. De multe ori nu putem înţelege de ce unii oameni ne urăsc, ne resping, nu ne suportă, sau din contră, de ce caută prezenţa noastră şi de ce se bucură să ne vadă. Acestea sunt pur şi simplu efectele faptelor noastre faţă de ei din alte vieţi, suma vibraţ iilor emise care acum ne pun faţă în faţă cu rezultatul lor. Haniel este cel care are grija de stabilirea contactelor între suflete, de respectarea promisiunilor, de judecarea situaţiilor conflictuale şi de dizolvarea lor. În mitologia greacă era numit Eros, în cea romană Cupidon iar alte popoare l -au personificat fiecare după nevoile lor. Deşi nu era neapărat un îngeraş bucălat cu un arc caraghios, ca în reprezentările moderne, anticii credeau că acest geniu ţintea cu săgeţi înmuiate în miere pe cei care trebuiau să se îndrăgostească şi cu săgeţi înmuiate în venin pe cei care trebuiau să se certe. Departe de a fi un semizeu jucăuş şi naiv, Haniel într - adevăr gestionează relaţiile dintre oameni şi are grija de echilibrările karmice necesare evoluţiei, adică decide când să se întâlnescă îndrăgostiţii şi când să se certe inamicii, însă urmând legile Divine şi logica celestă. Aceste lucruri nu răpesc nicidecum frumuseţea iubirii şi poveştilor romantice, nu sunt toate scrise dinainte, noi fiind sclavii legilor pr eexistente. Omul are liber arbitru şi poate decide dacă vrea sau nu să dea curs unui eveniment prestabilit, sau dimpotrivă, dacă vrea să forţeze mâna sorţii şi să caute o anumită relaţie. Când vine vorba de iubire, multe se iartă... În funcţie de puritatea iubirii, faptele comise pot fi mai mult sau mai puţin condamnabile, iar ispăşirea greşelilor se face tot în existenţele viitoare. Haniel este un adevărat maestru când vine vorba de Gen şi de Polaritate. Tot sub guvernarea lui înţeleaptă se află şi domeniu l director al genurilor, altfel spus, el este cel care gestionează trecerea succesivă a sufletelor prin aspecte feminine şi masculine. El are în grijă lecţiile pe care un spirit trebuie să le înveţe fiind într -un corp feminin sau într -un corp masculin. Un spirit poate învăţa aceste lecţii atât prin încarnare directă într - un corp masculin, cât şi prin contrast. Bogăţia informaţiilor legate de Hanie poate depăşi cu siguranţă sute de pagini, mai ales dacă amintim că el este deasemea guvernatorul angelic al sex ualităţii, al propagării speciilor şi a interacţiunilor de orice fel bazate pe polaritate. Haniel este maestrul angelic cel mai competent în explorarea se xualităţii pe toate nivelurile. De la trăirile erotice mai inocente ale adolescenţilor îndrăgostiţi până la manifestarea deplină pe linie sexuală a unui cuplu matur, de la pulsiunile sexuale aparent haotice până la arta orientală a iubirii sacre, Haniel supraveghează, guvernează, oferă informaţii şi ajutor acolo unde este nevoie. Tot ce ţine de cele două energii fundamentale, Yin şi Yang, masculin şi feminin, negativ şi pozitiv, electric şi magnetic, indiferent care ar fi manifestarea lor, Haniel şi suita sa angelică supraveghează şi coordonează procesele transformărilor, unirilor, separărilor şi sublimărilor prin care aceste energii trec. Cei cu înclinaţii spirituale pot cunoaşte fiind ghidaţi de acest magnific arhanghel felul în care se poate înţelege şi exprima dragostea în cuplu cel mai bine, sau felul în care energiile sexuale pot fi cultivate şi folosi te cu deplină înţelepciune în vederea trezirii şi ridicării spirituale. Haniel este la urma urmei, arhanghelul iubirii, în toate formele sale. 

Ajutorul său poate fi chemat prin următoarea invocaţie - rugăciune: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Atot- puternic şi Atot-iubitor, Yod-He-Vau-He Tzabaoth, te chem Haniel, arhanghel al iubirii divine, pentru a mă cufunda în marea iubirii eterne a Creatorului, Aici şi Acum. Amin!” 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.