miercuri, 28 septembrie 2016

Luna noua te ajuta cu dorintele tale



Luna Nouă este o bună perioadă pentru a sădi noi idei și intenții. Acum este momentul pentru a-ți manifesta toate dorințele, obiectivele, atât pe durată scurtă, cât și lungă. Momentul în care se intră în Luna Nouă este în jurul orei 1 noaptea, așa că fie lucrezi atunci sau aștepți până a doua zi dimineața. Ține minte că tot ce înseamnă cuvinte și gânduri reprezintă vibrații, așa că orice intenție mai ales dacă este extrem de importantă. 

Ritualul este simplu. 

Găsește-ți în casă un loc în care să te simți confortabil. Este foarte important ca înainte să începi, să te relaxezi cât mai mult astfel încât să ai mintea limpede și să conștientizezi dorințele autentice. 

Pentru a atinge aceasta stare poți încerca următoarele:

Să asculți muzică de relaxare/ meditație.
Să aprinzi câteva lumânări și/ sau bețișoare parfumate (focul/ fumul curăță încăperea de entitățile negative și creează contextul propice pentru enunțarea noilor dorințe).
Bea o cană de ceai din plante.

Odată ce ai creat contextul, ia un caiet și începe să-ți scrii dorințele. Lista poate conține una singura sau mai multe. Încearcă să nu te limitezi și să ți le notezi pe toate. Apoi închide ochii și imaginează-ți cum te-ai simți dacă ai atinge acele obiective. Asigură-te că nu simți dorința, ci senzația pe care o ai deja când ai ajuns acolo, imaginează-te fix în acel context.

Pentru a maximiza efectele, poți încerca pe parcursul lunii să revezi ceea ce  ți-ai notat și să vizualizezi din nou. Pe măsură ce dorințele se îndeplinesc poți să le bifezi ca fiind îndeplinite.

Acum și câteva sfaturi care pe mine m-au ajutat:

Au fost dăți în care m-am concetrat destul de mult și asupra dorințelor pe termen scurt, care cumulate au dus și la îndeplinarea obiectivelor importante. Pentru aceste dorințe mai puțin importante este nevoie de mai puțin efort pentru a le pune în practică, dar cumulate pun în mișcare concretizarea obiectivelor mari. Este ca și efectul bulgărelui de zăpadă, odată ce inițiezi vibrația să ți se manifeste în viață, vei deveni din ce în ce mai încrezător și mai deschis față de aceste energii, vei avea încredere în ele și astfel ele vor prinde contur cu mai multă ușurință.
Este foarte important să practici vizualizarea cât mai des cu putință. Adică în fiecare zi 10 minute pe zi vizualizează-ți dorințele și pe tine în contextul dorit. Dacă nu ai răbdare și o ia mintea pe de-a lături fă-ți un filmuleț din imagini care să-ți descrie dorința și urmărește-l în fiecare zi. Eu de exemplu fac așa cu călătoriile.
Poate că cel mai important aspect dintre toate este felul în care-ți enunți dorința. Încearcă să nu te lași condus de minte si ego, ci de inimă. Asta o poți face relaxandu-te înainte. Câtă vreme dorința ta corespunde binelui universal sunt mult mai mari șansele să se împlinească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.