miercuri, 7 septembrie 2016

Imbratisarea, un medicament miraculos


Îmbrăţişarea este sănătoasă. Ajută sistemul imunitar, vindecă depresia,reduce stress-ul şi aduce somnul. 

Îţi dă putere, te întinereşte şi nu are efecte secundare neplăcute. Îmbrăţişarea nu este altceva decât un medicament miraculos.

Îmbrăţişarea este absolut naturală. Este organică, dulce, fără ingredienţi artificiali, nepoluantă, neostilă mediului înconjurător şi
sută la sută hrănitoare.

Îmbrăţişarea este cadoul ideal. Minunată în orice ocazie, amuzantă atunci când o oferi, dar şi când o primeşti, arată că nu eşti indiferent şi este pe deplin returnabilă.

Îmbrăţişarea este practic un lucru perfect. Nu necesită baterii, nu se uzează, este ferită de inflaţie, nu presupune rate lunare, nu poate fi furată şi nu se impozitează.

Îmbrăţişarea este o resursă prea puţin folosită, cu puteri magice. Când ne deschidem inimile şi braţele, îi încurajăm şi pe alţii să facă la fel.

Gândiţi-vă la oamenii din viaţa voastră. Există cuvinte pe care aţi dori să le rostiţi? Aveţi îmbrăţişări pe care aţi dori să le oferiţi? Aşteptaţi şi speraţi ca altcineva să facă primul pas? Vă rog, nu mai aşteptaţi!

Fiţi dumneavoastră primii!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.