luni, 6 octombrie 2014

Hai, sa vorbim despre invidie


Deşi face parte din viaţă, invidia este un sentiment negativ al personalităţii noastre.Ea a existat dintotdeauna, din cele mai vechi timpuri, în acest sens Legendele Olimpului ne amintesc invidia zeilor pe oameni,  zeiţa Atena pizmuieşte pe faţă lui Idmon,Arahneea care ştia să ţese, să brodeze pânze că nimeni alta.

Se iau la întrecere, însă se pare că fata era mai talentată că zeiţa “Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena….

Zeiţa cerceteaza lucrarea săvârşită de fata lui Idmon.Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi.Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei.”

Zeiţa Artemis ” a rămas nemăritată.Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte” şi avea toate motivele să fie invidioasă pe regina Niobeea.”Asta regina Niobeea, era nespus de fericită.Soţul sau, Amfion, din Teba era un bărbat bun şi vrednic.Cu el, avea în căsnicie, şapte băieţi şi şapte fete: copii frumoşi şi tare dragi.”O altă întâmplare ne aminteşte de Antigona, căreia pletele-i s-au transformat în şerpi, fiindcă a cutezat să spună, într-o zi, că are par mai mândru decât soţia lui Zeus.

De obicei, invidia apare când realizăm că nu putem avea alte lucruri care în mod obişnuit aparţin altor persoane, cei săraci îi invidiază pe cei bogaţi, cei urâţi pe cei frumoşi, cei proşti pe cei deştepţi, etc. Observăm, că cele mai complexate persoane sunt cele mai puţin dotate sau cu mai puţină încredere în propriile forţe.

În general cei care suferă de invidie încearcă să pună într-o lumina proastă, persoană cu care este în competiţie, pentru că aşa cred ei că pot rezolva problema.

În povestea “Albă ca Zăpadă” de Fraţii Grimm, mama vitregă întreabă mereu oglindă fermecată cine este cea mai frumoasă din ţară.

Atâta timp cât oglindă o recunoaşte pe regina ca singura frumuseţe, nu sunt probleme, aceastea apar când Albă ca Zăpadă devine o rivală a reginei din cauza frumuseţii recunoscute de oglindă.

Dacă oamenii ar sta să vadă dincolo de invidie, ar observa că cei invidiaţi au aceleaşi probleme, au nişte defecte, pentru că nu-i aşa, nimeni nu este perfect ?

Singură diferenţa că aceşti “privilegiaţi” ştiu să-şi pună în valoare calităţile.

De multe ori vedetele care nu au scăpat de invidie niciodată, au în spate o echipa întreagă care lucrează la “imaginea perfectă” pentru că aşa se vinde cel mai bine pe piaţă un produs, frumos ambalat.

Ce vedem noi la o vedetă ? Ceea ce dorim să avem şi noi: eleganta hainelor, machiajul impecabil, trupuri frumoase, maşini scumpe, celebritatea şi nu în ultimul rând, banii.

Ce preţ plătesc vedetele pentru ceea ce îi invidiem noi ? Foarte scump, dacă ţinem seama că majoritatea din ei au apelat nu o dată la un psiholog pentru că au cu adevărat probleme. Dovadă că nu sunt fericiţi, sunt realităţile prezentate de mass media, droguri, alcool, sinucideri, etc.

Actriţa celebra Marilyn Monroe scria din propria experienţă: “Hollywood-ul este un loc în care un sărut valorează 100 de dolari, iar sufletul costă 50 de cenţi.”

Ne putem vindecă de invidie ?

Răspunsul este pozitiv, depinde de fiecare din noi, oricum nu putem trăi în locul nimănui, deşi am dori. Poate atunci am realiza că fericirea pe care am invidiat-o, nu este fericirea destinată nouă.

Şi pentru că fiecare poveste are un sâmbure de adevăr…

Era odată un ţăran care muncea pe câmp.Nevasta lui se ocupă cu treburile casnice.Pentru că ţăranului i se părea că muncă nevestei este mai uşoară i-a propus într-o zi, să facă schimb.Nevasta ţăranului a fost de acord, nu înainte de a-i da lista cu ce are de făcut în ziua aceea: de dimineaţă trebuie să faci focul în sobă, să scoţi apă din fântână, să hrăneşti animalele, să faci curat în casă,să speli rufele, să pregăteşti mâncarea, să mulgi vacile şi să pregăteşti untul.Ce credeţi că a făcut ţăranul ? Bineînţeles, că nu a terminat la timp ce avea de făcut înainte de venirea nevestei de la câmp.Însă de atunci nu a mai îndrăznit să spună că muncă nevestei lui este mai uşoară.

Concluzia, ai grijă ce-ţi doreşti pentru că într-o zi s-ar putea să ai !
                                                                  psih.Valentina Cristea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.