joi, 19 octombrie 2017

Iubirea voastra sa fie ca soarele

 Dragostea e un subiect care nu va fi niciodată epuizat. Putem vorbi oricât, fără să ne săturăm. A iubi, e ca şi a mânca, a bea, a respira; nu putem trăi fără să iubim şi fără să auzim vorbindu-se despre iubire. De milenii, cântăm iubirea, pictăm iubirea, iar un film, un roman sau o piesă de teatru care nu vorbeşte de dragoste, pare fadă...


Şi totuşi, ce ştiu oamenii despre iubire? Ei îi cunosc mai de grabă durerile, necazurile. De ce? Pentru că, pentru majoritatea lor, fericirea înseamnă a fi iubiţi. Desigur, ei sunt dispuşi să iubească un pic, la rândul lor, dar ei cred că e mai important să fie iubiţi. 

Proba: de ce nu le ajunge doar să iubească? De ce suferă ei atât când descoperă că acela sau aceea pe care îi iubesc nu răspund la dragostea lor sau nu le dăruieste atât cât doresc? Pentru a fi fericiţi, ei aşteaptă ca dragostea să le vină din exterior. 

Dacă nu vine sau le este retrasă, se simt frustraţi; ei nu cred în puterea lor proprie, în propria lor forţă de a iubi, au nevoie ca dragostea să le fie dată din exterior de cineva din exterior.


Sunteţi prieten, să presupunem, cu un bărbat sau cu o femeie, vă întâlniţi şi schimbaţi cuvinte, priviri, zâmbete...

Dar într-o zi, această persoană are necazuri, traversează un moment dificil, are mai puţin timp să vă întâlnească, să vă scrie, să vă telefoneze, şi atunci vă simţiţi abandonaţi şi sunteţi nemulţumit, necăjit şi o obosiţi facându-i reproşuri:”De ce nu ai venit să mă vezi?...De ce nu mi-ai telefonat?...” 

Bine, desigur, e normal să aveţi impresia că aţi pierdut ceva, dar dacă nu vă decideţi să văschimbaţi atitudinea, nu veţi înceta să suferiţi. Pentru a vă regăsi pacea, bucuria, spuneţi-vă că trebuie să vă bazaţi numai pe iubirea voastră, şi nu aşteptaţi ca dragostea să vă vină de la alţii. Cît timp aşteptaţi să fiţi iubit, depindeţi de alţii şi, dacă aceştia nu vă mai iubesc sau vă iubesc mai puţin - şi au acest drept! - vă simţiţi nefericit.

Viaţa e astfel făcută încât nu putem niciodată fi siguri de ceva, nici de evenimente, nici de oameni: câteodată se gândesc la voi, dar câteodată vă uită. Deci, dacă nu instalaţi în voi ceva stabil,veţi fi fără încetare nehotărâţi ,dezorientaţi. 

Da, e timpul de a începe a cunoaşte natura lucrurilor şi de a înţelege ce trebuie făcut pentru a fi fericiţi. Pentru că aveţi nevoie de iubire pentru a fi fericiţi, de vreme ce prin dragoste simţiţi că înfloriţi, că aveţi revelaţii, şi de vreme ce doriţi ca dragostea să continue la infinit, ei bine, iubiţi şi nu mai aşteptaţi să fiţi iubiţi. 

Dacă fiinţele pe care le iubiţi răspund la dragostea voastră, cu atât mai bine, mulţumiţi Cerului, dar nu contaţi pe aceasta. Din acest moment, da, veţi putea găsi fericirea pentru că totul depinde de voi, totul e cum vreţi, când vreţi, şi unde vreţi. 

Sunteţi atotputernic, independent, stăpân pe situaţie.Ceea ce trebuie să vă preocupe, este de a ameliora manifestările iubirii voastre, de a o face mai dezinteresată, mai luminoasă, mai pură, mai vastă. Iată singura condiţie de a fi fericit prin iubire. Priviţi soarele, el nu aşteaptă să fie iubit, el iubeşte lumea întreagă şi de aceea e aşa radios. E liber, nu aşteaptă nimic, ci toată creaţia, soarele, stelele,Domnul şi toate ierarhiile de spirite luminoase care sunt deasupra noastră...ei bine, eu găsesc fericirea,ceva stabil, fidel şi veridic. 

Atunci de ce n-aţi face şi voi la fel?Dragostea voastră trebuie să mai crească în lumină şi înţelegere. Nu vă opriţi la stadiul de sentiment, pentru că sentimentul e prea personal. Pentru a trăi plenitudinea dragostei, este necesară şi înţelegerea. Iar atunci când vă veţi fi hotărât să iubiţi fără să aşteptaţi nimic în schimb, atunci veţi fi cu adevărat iubiţi. De ce?...Dacă în apropierea voastră oamenii se simt luminaţi, încălziţi, dar în acelaşi timp se simt liberi, cum să nu vă găsească simpatici şi agreabili?

Şi veţi vedea, că din momentul în care încetaţi să căutaţi dragostea, ea vă va urmări, va ajunge chiar să vă deranjeze! O veţi izgoni pe uşă şi va reveni pe fereastră. De îndată ce n-o mai căutaţi, va fi acolo. Dar cu cât o căutaţi mai mult, cu atât se va îndepărta. E ca şi cum v-aţi urmări umbra: ea fuge în faţa voastră şi nu puteţi să o ajungeţi din urmă. Da, a căuta dragostea celorlalţi e ca şi cum aţi fugi după propria voastră umbră. Dar de îndată ce nu o mai căutaţi va fi tot timpul acolo, surâzându-vă.Când căutaţi dragostea celorlalţi, vă concentraţi asupra a ceva din afara voastră, şi pierdeţi dragostea.Aşa se întâmplă. Deci, în loc de a o căuta, dăruiţi dragostea, făceţi-o să iasă din voi: ea va fi mereu prezentă în voi iar voi veţi fi stăpâni pe situaţie.

Acum, dacă nu vreţi să mă credeţi, nu vă rămâne decât să vă pregătiţi batistele. Asta nici măcar nu e grav, e inofensiv, dar se poate şi mai rău: mulţi oameni nu se mulţumesc cu batista, unii utilizeaza pumnalul, revolverul, otrava. Ei da, majoritatea dramelor sunt cauzate de dragoste...dragostea rău înţeleasă, dragostea care aşteaptă tot timpul ceva. Pe când dragostea de care vă vorbesc şi în care trăiesc fără încetare Iniţiaţii e o dragoste care întinereşte, întăreşte, te face neobosit, luminos şi frumos,o dragoste care aduce viaţa eternă, care resuscită, care imortalizează.Da, o putere extraordinară a fost dată dragostei, pentru cei ce ştiu să o înţeleagă şi să omanifeste. Ea singură ştie totul, repară totul, declanşează şi proiectează forţe nebănuite.Se spune că Dumnezeu este iubire. Dar când vedem tragediile pe care dragostea le aduce oamenilor, avem măsura muncii ce mai rămâne de făcut, toată calea care mai trebuie parcursă pentru a ne ridica pâna la acea dragoste divină. Dar se merită efortul, pentru că adevăratul vrăjitor, vrăjitorul atotputernic, este dragostea. 


Trebuie să o chemaţi să se instaleze în voi şi atunci, ca flacăra ce luminează prin sticla unei lămpi, peste tot unde mergeţi, dragostea voastră va lumina şi va ţâşni în jurul vostru.

Dragostea care doreşte să îmbunătăţească totul



Nu sunteţi egoist cand vă apăraţi interesele. Dimpotrivă, interesul vostru este de a vă gândi la alţii, pentru că astfel vă amelioraţi condiţiile propriei existenţe. Să luăm un exemplu: treceţi peste un drum iar pe jos vedeţi un pahar spart, îl vedeţi dar nu îl ridicaţi, spunându-vă:”Nu eu l-am aruncat, n-au decât să-l ridice alţii.”Dar iată că destinul vă face să treceţi peste acelaşi drum: e noapte, nu sunteţi atent şi vă răniţi; atunci, evident, exclamaţi:”Dar cine e acel idiot, acel criminal care a lăsat aici cioburile de sticlă?” Ei bine, nu mai e cazul să vă întrebaţi. Trebuia să adunaţi cioburile de prima dată când aţi trecut pe acolo.

Cei care nu se gândesc la alţii se cred inteligenţi. Dar iată, li se întâmplă tot timpul ceva ce n-au prevăzut, ceea ce dovedeşte că nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred. Pentru că inteligenţa efacultatea de a te proteja în viitor de consecinţele actelor proprii...sau de absenţa unor acte. Când ne comportăm incorect faţă de alţii, ne pregătim nouă înşine un viitor urât.A nu te gândi la alţii nu e numai o lipsă de dragoste, e şi o lipsă de inteligenţă. Şi asta nu e totul.În caz că nu aveţi destulă dragoste pentru a simţi ce trebuie făcut pentru alţii, nici destulă inteligenţă pentru a vedea acest lucru, ei bine, atunci tărăgănaţi lucrurile, nu faceţi nimic ca să remediaţi situaţia şiiată: lipsă de voinţă. 

Atunci, daţi-vă seama! Când lipsesc trei lucruri atât de importante ca: inteligenţa care prevede, dragostea care doreşte să îmbunătăţească totul şi voinţa capabilă să înfrunte dificultăţile,ce succes mai putem obţine în viaţă?

În continuare, ceea ce este uimitor, este că tocmai aceste persoane sunt totdeauna primele care se plâng că le lipseşte aceasta, că li se datorează aceea, că nu sunt iubiţi, că nimeni nu se gândeşte la ele, că ceilalţi sunt rău intenţionaţi...Dar de ce nu îşi dau ele seama că prin egoismul şi pretenţiile lor nejustificate, ele sunt pe cale de a descuraja pe toţi cei din jurul lor? Ele au nevoie să fie ajutate,susţinute...de acord; ei bine, să înceapă a se gândi ceva mai puţin la ele însele şi puţin mai mult la ceilalţi. Ele nu vor fi mai fericite lăsându-se conduse de egoism.Toţi cei care nu se gândesc decât la a trage plapuma asupra lor, la a fi centrul universului,imaginându-şi că lumea întreagă trebuie să se învârtă în jurul lor, servindu-i şi înclinându-se în faţa lor,ca şi cum ar fi prinţi şi prinţese, îşi pregătesc o existenţă de decepţii şi de suferinţe. 

Pentru a fi fericit,trebuie să devii un servitor.Oare cer prea mult de la voi dacă vă rog încă o dată să lucraţi la lărgirea conştiinţei voastre? Uitaţi o clipă tot ceea ce vă lipseşte. Când ai posibilitatea să îmbrăţişezi întregul univers cu gândirea, să comunici cu toate entităţile luminoase care îl populează, cum să te simţi singur gol sau umilit? 

Ce vămai trebuie ca să înţelegeţi că sunteţi bogaţi, copleşiţi şi că puteţi să-i ajutaţi pe ceilalţi? Învăţaţi să fiţi generoşi, daţi bogăţiile voastre şi chiar şi bogăţiile materiale dacă puteţi. Dacă nu o faceţi, veţi tremura totdeauna de teama de a le pierde şi veţi ajunge să uitaţi că sunt oameni nefericiţi şi nevoiaşi. Hai,împărţiţi! Nu vă va mai fi teamă de a fi furaţi şi în acelaşi timp gestul vostru se va înscrie în ceruri şi îl veţi regăsi într-o zi amplificat. Dar cum să explici asta oamenilor? Ei sunt atât de egoişti, avizi încât doresc să acapareze totul pentru ei. Nici măcar nu le trece prin minte să-i facă pe ceilalţi fericiţi. Şi din această cauză nici ei nu sunt niciodată fericiţi. Nu poţi fi fericit când ai un orizont prea limitat. Iată de ce egoistul nu poate fi fericit: pentru că el totul este strâmtat. Pentru a fi fericit, trebuie să te lărgeşti până la a îmbrăţişa întreaga lume, şi doar dragostea permite acest lucru. Cel care are multă dragoste, se întinde, se dilată, îmbrăţişează întreg universul, vibreză cu universul; totul se deschide, el nu mai întâlneşte bariere şi fericirea nu-l mai părăseşte. Calea spre fericire este dragostea, da, doar dragostea, nu ştiinţa şi nici măcar filozofia.

Ştiinţa, cunoaşterea nu pot să ne aducă fericirea; ele pregătesc calea, orientează şi luminează, dar ele sunt incapabile de a ne face fericiţi. Este ceea ce a înţeles Solomon când spunea:”Multă înţelepciune,multă tristeţe. Mai multă ştiinţă, mai multă durere.”
 Cei care ştiu mult nu sunt fericiţi, iar cei care au multă inimă, chiar dacă nu ştiu mare lucru, sunt mult mai fericiţi. De ce? Pentru că Dumnezeu a pus fericirea în inimă şi nu în intelect. Dar inima trebuie să fie generoasă; unei inimi egoiste, cerul şi pământul au jurat să nu-i dea niciodată fericirea. 

Veţi spune:”Dar cunoaştem atâţia oameni care nu lucrează decât pentru ei înşişi, pentru îmbogăţirea şi puterea lor, pentru glorie şi sunt fericiţi!” Da, în aparenţă, şi pentru cât timp? Acest lucru trebuie văzut. Ei vor obţine, poate, ceea ce doresc, mulţumită intrigilor lor, dar în realitate vor fi privaţi de esenţial: de pace, bucurie şi plenitudine. Chiar dacă ei nu sunt privaţi de nimic material, în interior totuşi vor fi obligaţi să se simtă privaţi.Cerul priveşte pe cine serviţi, dacă serviţi propriul vostru dumnezeu, egoismul vostru, natura voastră inferioară, el se va întoarce de la voi. El nu îşi împarte bogăţia unor oameni care nu se gândesc decât la a-şi trăi viaţa de necinste, de plăcere, viaţa lor animală. 

Şi atunci, cine vă va ajuta, cine vă va salva? Banii voştri? Gloria? Celebritatea voastră? Pentru Dumnezeu, există doar două categorii de fiinţe: cei care lucreaza doar pentru propriul interes, pentru îndeplinirea propriilor dorinţe, şi cei care fac eforturi pentru a-şi ajuta fraţii, pentru a participa la munca a miliarde şi miliarde de entităţi din lumea invizibilă care s-au înhămat la realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Şi aceştia sunt înscrişi în marea Carte a Vieţii ca binefăcători ai omenirii.

miercuri, 18 octombrie 2017

Spiritul este deasupra legilor destinului


Toate încercările care ne vin au o raţiune; trebuie să o căutăm şi dacă o vom face cu sinceritate,cu scopul de a progresa, lumea invizibilă, care nu e chiar închisă şi crudă, ne va da răspunsul. Vă poate releva cum, într-o altă încarnare, aţi călcat legile divine şi vă poate arăta că primiţi aceste încercări în conformitate cu justiţia divină, pentru a vă îndemna să vă reparaţi erorile. Desigur, veţi spune: “Dar dece în această formă? Această judecată putea veni cu blândeţe, cu gentileţe, să mi se explice cu cuvinte amiabile ce trebuie să fac pentru a mă schimba. Nu sunt atât de prost ca să nu înţeleg.”

Din păcate, nu vă cunoaşteţi de loc. Da, de câte ori entităţile celeste au venit să vă explice în toate manierele posibile că trebuie să fiţi mai conştiincios, mai cinstit, mai răbdător, mai generos, etc.,şi voi n-aţi auzit, n-aţi văzut, n-aţi înţeles nimic. 
Deci acum, pentru că v-aţi arătat atât de surd, orb,mărginit, trebuie să fiţi puţin zguduiţi. 

Iată de ce justiţia divină v-a trimis să vă încarnaţi în condiţii dificile, unde aveţi de suferit pentru a vă plăti datoriile şi aveţi de învăţat câteva adevăruri. 

Şi voi trebuie să acceptaţi această situaţie.De altfel, dacă nu vreţi să acceptaţi aceasta, nu se schimbă, oricum, nimic. Nu ne putemsustrage justiţiei divine şi nu o putem evita. 

De aceasta, e inutil să consultăm astrologi, cum fac unii, pentru a vă preveni de pierderile şi acidentele la care sunteţi expuşi. 

E inutil să vă puneţi la adăpost.Pentru că, orice veţi face, nu evitaţi nimic: nu scăpaţi de destin prin şiretlicuri. Singurul lucru pe care îl puteţi face este să lucraţi cu lumina, pentru ca atunci când zilele încercărilor vor veni, să aveţi posibilitatea de a le suporta mai bine.Ştiţi, de exemplu, că veţi suferi de o boală gravă: ei bine, ducând o viaţă raţională, purificând şi întărind organismul vostru, vă pregătiţi armele cu care veţi lupta. Nu aveţi posibilitatea să evitaţi această boală, dar în ziua când va începe, îi veţi putea micşora aria de acţiune. 

Această lege e valabilă întoate domeniile: eforturile pe care le faceţi pentru a vă întări şi pentru a vă purifica vă vor permite să înfruntaţi încercările în condiţii mai bune.Destinul nu se lasă înduioşat, dar el nu e niciodată crud; e just. 

Toate greşelile pe care le-aţi comis se adună pe un platan al balanţei, dar dacă vă decideţi să vă redresaţi viaţa, tot ceea ce faceţi bun va apăsa pe celălalt platan. Deci, când va veni momentul de a plăti pentru greşeli, gândurile,sentimentele, acţiunile voastre bune intervin pentru ca plata să fie mai mică. Aceasta înseamnă, deasemenea, că nu trebuie să fim fatalişti spunând: “Pentru că destinul meu e aşa şi aşa, nu e nimic defăcut, trebuie să-l accept.” Nu. Nu uitaţi niciodată aceasta: destinul nu ne cere sufocarea, înăbuşirea spiritului. 

Din contră, destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul şi să lucrăm cu el, pentru ane crea un nou destin.Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său; hinduşii spun că e o “Karmă” de plătit. 
Dar aceasta nu semnifică că e imposibil de areacţiona la aceasta, pentru că cel ce nu face nimic altceva decât să sufere, o sfârşeşte, într-o zi, strivit.

Din contră, trebuie să luptăm cu armele iubirii şi luminii, pentru a triumfa asupra destinului şi pentru a intra în ordinul Providenţei. 

Din acest moment, nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât sătrăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru aintra în cea a graţiei.Marea majoritate a oamenilor, care nu au idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferenţă cuvântul destin pentru tot ce li se întâmplă în viaţă, bun sau rău. Nu, să numim, dacă vreţi,“destin” consecinţele ignoranţei noastre, greşelilor noastre, şi “Providenţă” consecinţele luminii noastre şi a tot ceea ce am făcut bun. Deci, acum e clar: există Providenţă pentru cei ce trăiesc în lumina şi dragostea divină şi există destin pentru cei ce se încăpăţânează să rămână mărginiţi şi răutăcioşi. Acel care vrea să iasă de sub influenţa destinului trebuie să înceapă prin a vedea clar lucrurile: să discearnă gândurile, sentimentele şi faptele care-i îngreunează karma, şi să se străduie să devină mai înţelegător,mai pur, mai dezinteresat. Astfel el va intra în sfera Providenţei unde îşi crează cu adevărat viitorul.Cu căteva excepţii, extrem de rare, nici o fiinţă umană n-a venit pe pământ fără să aibă greşeli de reparat, datorii de plătit. 

Caţi Iniţiaţi, caţi sfinţi şi profeţi au suferit, de asemenea, pentru a-şi repara greşelile pe care le-au făcut în încarnările anterioare! 

Aceasta nu a înpiedicat sufletul şi spiritul lor să trăiască în splendoarea divină, pentru că munceau fără răgaz, în ciuda karmei lor, şi astfel au devenit sfinţi.Orice vi se întâmplă, trebuie să vă păstraţi spiritul vostru într-o regiune inatacabilă. Aici trebuie să vă refugiaţi pentru a munci. Atunci, chiar dacă karma vă asaltează, vă veţi simţi deasupra: karma vrea să vă limiteze, voi vă veţi elibera; karma vrea să vă ţină în întuneric, voi vă veţi ilumina...pentru că în ciuda oricăror încercări voi vă continuaţi eforturile. Da, trebuie să căutaţi să ajungeţi la acel punct încare veţi scăpa sferei de influenţă a karmei.

Se pune acum problema de a şti dacă puteţi urca până acolo, dacă sunteţi capabili de a vă stabiliîn această regiune care se găseşte dincolo de vânturi, vârtejuri şi fulgere. Tocmai despre această regiune vorbea Iisus când dădea sfatul de “a construi casa pe stâncă”. Stânca este sfera spiritului încare trebuie să ne plasăm lăcaşul, pentru că este singurul loc ferit de intemperii. Este de asemenea“înaltul refugiu” din Psalmul 91: planul cauzal. Până când nu aţi atins această sferă prin gândire şi meditaţie, veţi stagna în regiunile inferioare ale planului mental şi al planului astral şi veţi fi vulnerabili,veţi rămâne pradă zbuciumărilor.Sper că aceste cuvinte vor clarifica mai bine problema. Nu putem scăpa karmei, dar putem să o plătim în diferite feluri. Este ca şi în viaţă, cel mai des se plăteşte cu bani, dar sunt alte mijloace de a-ţi achita datoriile: poţi munci sau face un cadou sau poţi face un serviciu...

În plan spiritual cel mai bun mijloc de plată este de a strânge aur, adică a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi. Dar şi rugăciunea e o formă de plată, pentru că şi în rugăciune puneţi aur, tot ce este mai bun din inima voastră, din sufletul şi spiritul vostru. Vă căiţi pentru greşelile voastre, promiteţi să le reparaţi prin fapte bune. 

Atunci Cerul spune:”De vreme ce se căieşte şi vrea să-şi repare greşeala, înseamnă că a înţeles: să-i uşurăm încercările”. Pentru că, ce doreşte Cerul? Ca noi să fim mai buni. El nu vrea să ne strivească, la ce i-ar servi? Dorinţa sa este ca noi să devenim mai conştienţi, mai înţelepţi; de aceea, dacă noi avem capultare, el continuă să ne trimită încercări. Dar dacă vede că noi am înţeles fără să trebuiască să trecem prin toate aceste încercări, îi este suficient, el nu ţine să ne nimicească.Există multe exemple de oameni care au plătit datoriile lor karmice lucrând pentru alţii,sacrificându-se, dându-şi timpul şi forţele, gândurile şi sufletul...Aceasta, pentru că nu trebuie să luăm de pretext cunoaşterea legii karmei, pentru a rămâne indiferenţi suferinţelor umane. 

Din nefericire, iată ce am constatat: auzind vorbindu-se despre karmă, anumiţi aşa zişi spiritualişti, în loc să gândească la toţi cei care suferă şi a se decide să facă ceva pentru ajutorarea lor, se mulţumesc să spună:”Oh, este karma lor”, şi nu fac nimic. 
Dacă o folosesc pentru a avea motive de a se bălăci în egoismul lor, uneoriar fi de preferat ca oamenii să nu fi auzit niciodată vorbindu-se de karmă. De aceea, consider că este o mare superioritate din partea occidentalilor de a nu accentua suferinţele celorlalţi fără a face nimic.

După cum se vede, când e foamete, sunt epidemii, inundaţii, cutremure de pământ, ei organizează imediat ajutoare, şi este minunat!

În realitate, bineînţeles, ar fi mai bine ca toţi să cunoască legile destinului, să înţeleagă de ce li se întâmplă anumite nenorociri şi se întâmplă şi altora, însă fără a înceta de a-i dori să-i ajute. Unii vor zice:”Dar de ce să-i ajutăm, de vreme ce primesc ce merită?” 
Întâi, pentru că eforturile ce le facem pentru a ajuta alte fiinţe nu sunt niciodată inutile: în anumite circumstanţe, văzând sinceritatea voastră,Cerul se poate îmbuna. Şi apoi, pentru voi înşivă, pentru a progresa. Ajutându-i pe ceilalţi, dezvoltaţi ceva în voi înşivă. Este ceea ce răspund totdeauna celor ce mă întreabă, de ce mă ocup atât de mult de ceilalţi; pentru că simt că aceasta îmi face bine, acţionează favorabil asupra mea. Atunci, voi de ce n-aţi face la fel? Şi voi vă veţi simţi mai bine.Acum, că ceilalţi beneficiază de ceea ce vreţi să faceţi pentru ei, şi sunt sau nu salvaţi, asta numai Dumnezeu ştie. Nu sunt destul de naiv pentru a nu vedea că nu este atât de uşor de a fi util.Deseori îmi spun: bietul de tine, crezi că, pentru că ai petrecut ore şi ore ascultând oamenii povestindu-ţi problemele şi suferinţele lor, şi vorbindu-le pentru a-i consola şi a le da sfaturi, ei vor ţine cont de cele-ai spus şi o vor lua pe calea cea bună? Nu-ţi fă prea multe iluzii: cei mai mulţi vor continua încă mult timp să meargă pe căile pe care sunt împinşi. Dar tu, continuă totuşi să te ocupi de ei, pentru că tu eşti cel care se întăreşte şi care se luminează. Şi dacă ei nu doresc să lucreze pentru Împărăţia lui Dumnezeu, tu fă-o: Împărăţia lui Dumnezeu va veni măcar în tine.Dacă toată lumea ar putea să gândească aşa “egoist”, ar fi formidabil. Da, trebuie să fii egoist,trebuie să fii interesat! Veţi spune “Dar cum? Totdeauna ne predicaţi dezinteresul, şi acum...” În realitate dezinteresul absolut nu există. Există doar dezinterese diferite: un interes inferior, material,grosolan şi un interes superior, divin, sublim. De aceea, singura întrebare importantă pentru voi este dea cunoaşte unde este adevăratul vostru interes. Cel care crede că interesul său este de a parveni cu orice preţ de a-şi aranja afacerile pe pământ, a deveni bogat, puternic şi glorios, trebuie să ştie că va ajunge în cealaltă lume gol, sărac, mizerabil, urât, deformat. Deci, el nu îşi cunoaşte adevăratul său interes.Şi voi trebuie să înţelegeţi cât este de important să vă puneţi la treabă pentru binele tuturora: pentru că astfel veţi plăti karma voastră. Cel care spune:”Ah, eu nu sunt prost! Nu voi face nimic pentru ceilalţi. Vreau să profit de viaţă, vreau să mănânc, să beau, să mă distrez...” va simţi karma abătându-se 100% asupra sa sub o formă sau alta; el se crede isteţ, dar în realitate este stupid şi ignorant.Iată utilitatea Ştiinţei Iniţiatice care ne învaţă să ne conformăm şi noi acestor reguli, acestor legişi metode, pentru a deveni cândva liberi, puternici şi fericiţi. Cel care neglijează această ştiinţă va lucra mereu contra interesului său.


Deci, dacă aveţi de trecut prin încercări, în loc să vă plângeţi şi să vă văicăriţi, liniştiţi-vă,reflectaţi şi întrebaţi-vă:”Care este planul Domnului şi al tuturor prietenilor mei cereşti? Ce doresc ei să obţin?” Se va face o lumină, şi veţi înţelege că ei doresc să deveniţi mai răbdător, mai rezistent, mai inteligent sau încă altceva. 

Astfel, nu numai că nu vă revoltaţi, dar deveniţi chiar recunoscător şimulţumiţi. Şi aceste virtuţi spre care vă îndeamnă Cerul să le obţineţi, le veţi primi mult mai repede.Auzim de multe ori oameni care povestesc că şi-au găsit vocaţia sau chiar salvarea mulţumităunui accident, unei boli grave sau unei mari nenorociri. La început, ei credeau că totul e pierdut şi erau disperaţi, revoltaţi. Desigur, anumite încercări pot fi teribile, şi nu putem să nu suferim.

Dar de ce să nu ne gândim că într-o zi, mai târziu, vom găsi la capătul acestor încercări fericirea pe care o aşteptăm?

De ce să pierdem atât timp în disperare şi revoltă?Oricare ar fi încercările, Iniţiaţii continuă să lucreze, continuă în lumină, bine, în dragoste pentru că au înţeles esenţialul. Atunci, bucuraţi-vă pentru cunoştinţele din acest Învăţământ, bucuraţi-vă şi mulţumiţi pentru toate aceste pietre preţioase, aceste posibilităţi ce se dezvăluie în faţa voastră, în faţa spiritului vostru pentru o muncă gigantică. Fără această lumină, ce aţi deveni?

Să dezvoltăm sensibilitatea pentru lumea divină


Se spune că oamenii simpli, primitivi, puţin instruiţi, pot fi mai uşor fericiţi ca oamenii cultivaţi.Este adevărat, că dezvoltându-ne inteligenţa, gustul, devenim mai sensibili, deci mai vulnerabili laevenimente, la variaţia condiţiilor materiale sau psihologice în care trăim. Atunci, ce concluzie tragem?Că, pentru a fi fericiţi, trebuie să rămânem primitivi, sălbatici? În acest caz, de ce să nu mergem mai departe şi să descindem până la regnul animal? Animalele sunt fericite...Şi se prea poate ca plantele sunt şi mai fericite pentru că nu suferă de loc. Şi pietrele? Ele nu simt nimic, e şi mai bine...Iată o logică!Principala diferenţă între regnurile naturii: pietre, plante, animale, oameni este sensibilitatea, pentru că evoluţia e proporţională cu sensibilitatea. Plantele sunt mai sensibile decât pietrele, animalele sunt mai sensibile decât plantele, oamenii sunt mai sensibili decât animalele. 

Dar şirul fiinţelor nu se opreşte aici: deasupra oamenilor sunt îngerii, arhanghelii, divinităţile...Da, există o întragă ierarhie defiinţe din ce în ce mai sensibile...până la Dumnezeu Însuşi. 

Dumnezeu este omniscient, simte tot, vede tot, ştie tot pentru că numai El Însuşi e cu adevărat sensibil. Iată adevărata dimensiune a sensibilităţii.Singurul cu adevărat sensibil este Dumnezeu.Cât despre om, e adevărat că, devenind mai sensibil, devine mai vulnerabil, ceea ce îi aduce şi dezavantaje. Dar e preferabil, pentru că îşi dezvoltă sensibilitatea, iar sensibilitatea îl face să evolueze.Pentru a avea o vedere clară asupra acestui subiect, trebuie să revenim la chestiunea celor două naturi din noi: natura inferioară şi natura superioară. Până ce omul nu a început să lucreze asupra lui însuşi, cu scopul de a-şi stăpâni tendinţele egocentrice ale naturii sale inferioare, e evident cădezvoltarea sensibilităţii e însoţită de dificultăţi şi suferinţe de tot felul. Instruirea care se dă în şcoli şiuniversităţi nu face, din păcate, decât să agraveze această tendinţă: punând accentul pe achiziţia de cunoştinţe şi nu pe formarea caracterului, nu încetăm să dăm tinerilor decât pretexte pentru a deveni mai egoişti, dificili şi mofturoşi. Nu se face nimic pentru a-i învăţa pe cei ce studiază cum să se servească de cunoştinţele pe care le primesc, pentru un scop nobil, mai generos. Din contră: în fiecare domeniu, fiecare învaţă să se folosească de cunoştinţele lui pentru a ajunge la o anumită poziţie socială, pentru prestigiul său, binele său material. Şi astfel, devenind adulţi responsabili în societate, şi unii şi alţii nu se gândesc decât cum să tragă pătura peste ei, având ca şi consecinţe nemulţumire, agresivitate,certuri, pentru că toţi se simt atacaţi şi lezaţi de comportamentul egocentric al altora.Această sensibilitate nevralgică care este hrănită de natura inferioară, personalitate, face viaţa imposibilă şi de aceea se trage concluzia că, pentru a fi fericit, e mai bine să nu fi sensibil.În realitate, rebuie să facem diferenţa între adevărata sensibilitate şi această sensibilitate maladivă care va duce la susceptibilitate sau hipersensibilitate. Adevărata sensibilitate e o facultate care ne face capabili de a ne ridica foarte sus, pentru a avea acces la o lume din ce în ce mai subtilă pentru a-i înţelege realităţile. Hipersensibilitatea e o manifestare a naturii inferioare care se crede centrul lumii,are impresia permanentă că nu i se dă destulă atenţie, care se simte frustrată, rănită şi devine agresivă.Când am făcut această distincţie, înţelegem că trebuie să lucrăm asupra naturii inferioare pentru a ostăpâni: e singura posibilitate care permite adevăratei sensibilităţi să înflorească, să se îmbogăţească.


Sensibilitatea nu e numai această facultate care ne face să ne emoţionăm, ci ne face rămânemuimiţi în faţa fiinţelor pe care le iubim, în faţa frumuseţii naturii sau în faţa operelor de artă. Ea ne deschide porţile imensităţii, luminii, ne dă înţelegerea ordinii divine a lucrurilor, ne permite să vibrăm la unison cu regiuni, entităţi şi curenţi ai Cerului.Aceata e sensibilitatea pe care toţi trebuie să o cultivăm, dacă nu, umanitatea va regresa. Vedem uneori oameni care sunt pe cale să se reîntoarcă la stadiul animal, vegetal sau chiar la stadiul de piatră!Da, ei nu fac nici un efort de a-şi educa sensibilitatea, se lasă în voia lor, şi în acest caz, în mod necesar se întorc pe scara evoluţiei. Din contră, graţie efortului pentru adevărata sensibilitate, materia noastră devine mai fină, mai suplă, mai pură, vibrează altfel, şi ne face capabili să percepem lumea divină, neatenuează stupiditatea, răutatea, atitudinea jignitoare; nu le mai dăm atenţie. Înainte de a dezvolta această sensibilitate înaltă, reacţionam la cea mai mică agresiune, în timp ce acum nu suferim de loc.Aceasta e adevărata sensibilitate, aceea a sufletului şi spiritului, care ne protejează de hipersensibilitate,această sensibilitate ridicolă, ce provine din natura noastră inferioară. Atunci, sunt două avantaje: ne deschidem luminii, frumuseţii, fericirii lumii divine, şi scăpăm de tenebre, urâţenie şi de suferinţele pământului. Iată, deci, un subiect la care merită să reflectăm.Acum, pentru a dezvolta această sensibilitate la lumea divină, e foarte important ca voi să luaţi cunoştinţă de valoarea unor anumite momente ce le trăiţi, momente în care în linişte, reculegere, primiţi o lumină, o graţie a Cerului. Multe din suferinţele voastre provin chiar din cauză că nu posedaţi această stare de conştiinţă. Primiţi binecuvântări, dar aceasta nu durează, faceţi repede în aşa fel încât le pierdeţi, foarte simplu, chiar din cauză că ignoraţi ceea ce aţi primit. Oricând există o altă preocupare mai importantă: câteva mici reparaţii, câteva discuţii discuţii legate de lucruri nesemnificative. Vă imaginaţi că Cerul trebuie să fie tot timpul gata să-şi reverse binecuvântările iar voi, când vă place,când nu aveţi ceva mai interesant de făcut, să vă opriţi câteva minute pentru a le primi. Nu, aceasta nu trebuie să se petreacă aşa. Cerul nu e la dispoziţia oamenilor superficiali şi nepăsători. 

Într-un moment determinat, în anumite condiţii, el îşi revarsă binecuvântările şi dacă nu sunteţi destul de conştienţi pentru a le primi sau nu ştiţi să le conservaţi, cu atât mai rău pentru voi, ele vă vor părăsi.Deci, fiţi atenţi: în zilele în care simţiţi că aţi avut o revelaţie, că aţi primit o graţie a Cerului,încercaţi să conservaţi acest lucru cu precizie. 

Chiar v-am dat o metodă. Încercaţi să vă amintiţimomentele cele mai luminoase ale existenţei voastre, gândiţi-vă prin cine au venit şi cum s-au produs,faceţi-le să revină des în memoria voastră ca şi cum vă recântaţi deseori o muzică ce vă place, şi retrăiţi din nou aceleaşi senzaţii de puritate, libertate, lumină.Din nefericire, majoritatea oamenilor fac chiar contrariul: ei îşi amintesc numai de ce i-a făcut să sufere, poartă cu ei acest lucru, îl privesc, îl rumegă. Este foarte periculos, nu trebuie să te întorci spre ceea ce a fost rău. Trebuie să trageţi pentru totdeauna o concluzie şi să nu mai reveniţi la aceasta.Vă faceţi rău revenind continuu asupra unor stări sau evenimente negative.

Atunci, de acum începând, când Dumnezeu vă va da binecuvântarea sa, păstraţi-o cu sfinţenie, pentru că fericirea constă într-o permanentă atenţie îndreptată către lucrurile frumoase, într-o sensibilitate faţă de tot ce este divin. 

Când simţiţi că spiritul, lumina vă vizitează, nu lăsaţi să se şteargăaceste impresii gândindu-vă imediat la altceva, opriţi-vă îndelung asupra acestei impresii pentru ca easă pătrundă profund în voi şi să dea rezultate. Astfel ea lasă urme pentru eternitate. Trebuie formată o obişnuinţă: în loc să ne aplecăm tot timpul asupra stărilor negative, asupra decepţiilor, animozităţilor,debarasaţi-vă de ele şi concentraţi-vă asupra a ce vi se întâmplă bine, pur, luminos.

Fiti recunoscatori pentru fericire


O femeie bătrână îl caută într-o zi:”A, Nastratin Hogea, dacă ai şti situaţia noastră! 
Familia noastră nu şi-a putut permite să locuiască decât într-o mică casă, şi suntem înghesuiţi acolo eu, bărbatul meu, fiul meu, soţia lui şi copiii lor: e înspăimântător, nu mai putem trăi aşa.
-Da, înţeleg, spuse Nastratin Hogea, dar există un remediu.
- Care? 
-Îţi voi spune, dar trebuie mai întâi să-mi promiţi săfaci tot ce-ţi voi cere. 
-Bine, promit. 
-Bun, şi să vii în fiecare zi să îmi spui noutăţile. 
Aveţi câine? 
-Da. 
-Şi pisică? 
-Da. 
Atunci luaţi-i şi pe ei în casă. 
-Dar, Nastratin Hogea, ce îmi ceri? 
-Ai promis să faci tot ce-ţi spun, nu-i aşa?”
Ea a plecat şi a făcut după cum a promis. 
”E oribil, îi spune lui Nastratin Hogea revenind a doua zi.
Câinele şi pisica s-au păruit tot timpul, n-am avut nici un moment de odihnă.
-E bine.Aveţi şi capră?
-Da.
-Atunci luaţi-o înăuntru.
”Când ea reveni a doua zi:” Ah, Nastratine, capra n-a avut stare, arăsturnat totul, n-am putut dormi toată noaptea, ce ne vom face? 
-Nu-ţi fă griji, totul merge bine.Aveţi şi găini?
-Da.
-Atunci aduceţi-le înăuntru.
”Nu vă mai povestesc în ce hal reveni bătrâna a doua zi.” 
Porc aveţi? întrebă vesel Nastratin.
-Da,spuse ea copleşită.
-Ei bine, adu-l în casă acum.” 
Ea a vrut să protesteze, dar nu avu curaj: doar promisese. 
A doua zi, cu lacrimi în ochi, spuse în hohote de plâns: ” Nastratin Hogea, mi-ai promis ajutorul, dar merge din ce în ce mai rău.Vom înnebuni,viaţa noastră e un infern!
-Bine,spuse Hogea cu gravitate,trăgându-se de barbă, voi aranja totul. Scoate porcul şi revino mâine să mă vezi.” 
A doua zi, ea reveni surâzând:”Ah, ne simţim mai bine, începem să respirăm.-Acum, scoate găinile...” Şi astfel, zi după zi, toate animalele părăsiră casa. 

Când ieşiră toate, Nastratin Hogea întrebă: Acum cum e? - A, e extraordinar, e ca în paradis, lumea cântă şi se îmbrăţişează.
-Ei bine, vezi, sunteţi în acelaşi punct ca în ziua când ai venit să te plângi că viaţa e insuportabilă. Atunci, de ce te-ai plâns?

”Unii vor zice:”E o istorie prostească!” Să spunem că e un pic exagerată; dar e adevărat că indiferent cum ne simţim, bine sau rău, fericiţi sau nefericiţi, totul este relativ. Sunteţi câteodată leneşi,trişti, viaţa vă pare fără culoare, fără gust...şi iată, primiţi o veste rea, a avut loc un accident şi unmembru al familiei e grav accidentat. Veţi fi nefericit. Dar peste câteva ore, aflaţi ca e o eroare, a fost o confuzie. Atunci, pe neaşteptate, ce bucurie! Viaţa va părea uşoară, frumoasă şi bogată! Da, dar de ce nu vi se părea aşa şi înainte? De ce a trebuit să vi se anunţe, din greşeală, o catastrofă pentru a vă face conştient că înainte aţi fost fericit?

RUGACIUNE LA MARE NEVOIE I



RUGACIUNE LA MARE NEVOIE I


 VOI 318 SFINTI, PARINTI, DEZLEGATI BLESTEMUL, SFARAMATI LANTURILE, RUPETI ZAPISURILE, RISIPITI FARMECELE, IERTATI GRESELILE PARINTILOR MEI, IERTATI-MA PE MINE PACATOSUL CA MULT AM GRESIT SI MULT RAU AM FACUT DIN COPILARIA MEA SI PANA IN CEASUL DE ACUM,IARA VOI BUNI SI MILOSTIVI SFINTI, DEZLEGATI BLESTEMUL, RUPETI ZAPISURILE,RISIPITI FARMECELE CARE SUNT FACUTE ASUPRA MEA, ASUPRA CASEI MELE. DOAMNE IARTA-MA PE MINE PACATOSUL SI PRIMESTE RUGACIUNEA MEA CUM AI PRIMIT CEI 2 BANI AI VADUVEI. DOAMNE AJUTA-MA SE CITESTE MIERCURI/JOI/VINERI MAI CU SEAMA IN JURUL OREI 12 NOAPTEA DACA SE POATE INAINTE CU 10 -15 MIN DE ORA 12

RUGACIUNE LA MARE NEVOIE II

ISUSE AUZI-MA, ISUSE ASCULTA-MA, ISUSE PAZESTE-MA ZIUA SI NOAPTEA PENTRU PREA SFANT SANGELE TAU CARE L-AI VARSAT PENTRU IERTAREA PACATELOR NOASTRE, PENTRU RUGACIUNILE PREA CURATEI SI PREA NEVINOVATEI MAICII TALE, PENTRU RUGACIUNILE MERGATOAREI INAINTE, PENTRU RUGACIUNILE BOTEZATORULUI IOAN CARE TE-A BOTEZAT IN APA IORDANULUI SI IORDANUL S-A INTORS LA MARIREA TA.PAZESTE SUFLETUL MEU DE TOT RAUL SI DE SABIA PIERZATOARE A DIAVOLULUI, DE DUSMANII VIZIBILI CACI TU ESTI APA VIE A VIETII NOASTRE AMIN.
SE CITESTE CU ACELEASI REGULI CA SI PRIMA RUGACIUNE

duminică, 15 octombrie 2017

Iubirea prin ochii unui inger


Cand Angela s-a indragostit de barbatul din viata ei, pe care il intalnea mereu, incerca sa faca totul pentru el, sa ii ofere ajutorul cand era bolnav, sa ii gateasca, sa ii spele, etc, intr-un cuvant un “inger” de fata.
Intr-o zi, Marius a fost detasat sa lucreze intr-o alta firma si Angela s-a rugat de seful ei sa o trimita in acelasi loc. Numai ca Marius nu o iubea si de cate ori o vedea, o umilea.

Intr-o seara, s-a rugat la Dumnezeu sa ii dea iubirea visata, pentru care se lupta si suferea atat. Obosita, de atata alergatura la serviciu, Angela a adormit, iar dimineata a trezit-o lumina puternica de la geamul unde locuia. Un barbat extraordinar de frumos, intrase in casa si o privea cu niste ochi care o scanau pana in suflet. Speriata l-a luat la rost pe strain, ca sa afle pana la urma ca era un inger, chiar ingerul ei pazitor. Cum nu credea, si-a intins aripile albe, stralucitoare in fata ei….

A intrebat-o daca isi mai aminteste ce a cerut in rugaciune si Angela a zis ca da…L-a rugat pe inger sa o ajute, sa il cucereasca pe Marius, insa acesta a spus ca nu poate schimba inimi impietrite in inimi indragostite. Pe inger il vom numi numarul 13.

A spus ca o va ajuta sa se schimbe ea, pentru a-l cuceri pe Marius, insa asta avea sa mai dureze,ingerul venise cu un scop,sa ii indeplineasca dorinta.

Marius era genul de barbat orgolios, care nu ar fi acceptat niciodata, o fata obisnuita ca Angela. Insa Angela era speciala, iar Marius nu avea ochii care sa o vada asa cum era ea de fapt…

Ingerul nr.13 a inceput sa petreaca mai mult timp alaturi de Angela, sa viziteze locuri frumoase din natura, sa rada impreuna la o cana de cafea, sa viseze cu ochii deschisi,pana la urma ingerul s-a indragostit de ea…Angela si-a dat seama ca iubirea mult visata, nu era Marius de care se agatase tot timpul, ci ingerul care o vizitase si care a ramas cu ea.


Concluzia, noi cerem in rugaciuni ceea ce “credem” ca ni se cuvine…dar Dumnezeu ne daruieste ceea ce este mai frumos in ochii lui….